Mă desprind de tine, trec pe lângă gandurile suicidale şi,
ca un om care nu mai are nimic de pierdut, descopăr că pot face orice!
Chiar şi să mă detaşez de tine. Să nu îmi mai pese de câte
pahare bei! De cât de static devii! De cât de puţin îţi pasă de tot ce e în
jur! De indiferenţa pe care o manifeşti faţă de planurile mele care ar fi putut
fi ale noastre... Tu nu ai, oricum, alte planuri...
De faptul că tu înţelegi
să îţi trăieşti viaţa altfel decât mine!
De muzica pe care nu o agreez nicicum şi care pe tine te
mobilizează să devii revoluţionar şi să ridici pumnul în van spre cer!
De faptul ca înjuri cocoşul în ogradă când cântă de bucurie
pentru găina vecinului!
De privirea ta tot mai tristă şi alunecoasă…
De pata de funigine pe care o porţi pe nas de mai bine de
două zile…
De firul lung din sprânceană pe care, altădată, aş fi
insistat să îl smulg ca să poţi vedea lumea mai bine…
De faptul că nu putem discuta despre nimic pentru că avem
păreri diferite, chiar şi asupra culorii ochilor Alesiei, despre care tu zici
că sunt verzi… Eu briliantii sau
chihlimbar…
Nu, nu îmi mai pasă…
Continuu să strâng în urma ta dezordinea care curge din
interiorul tău fără să îmi mai propun să îţi arăt asta…
Încet, pas după pas, flacăra se stinge… Şi nu îmi mai pasă…
Prezenţa ta devine o umbră. Şi doar atât.
Ar fi putut fi altfel, dar tu nu vrei schimbarea, iar eu am
renunţat să mai insist.
Încă un pic şi ne vom elibera complet unul de celălalt. Ne
vom desprinde unul de altul…
Şi asta e bine.
Căci nu mă mai doare, nu mai am regrete. Ştiu că am făcut
tot ce era posibil pentru a duce mai departe relaţia noastră. Dar tu ai ales
altceva…
Acum recunoşti că Alesia are ochii aurii, dar nu îmi mai
pasă de ceea ce crezi tu…
Rămâi cu bine, iubire…
Ce a fost frumos îşi are locul în inima mea. Mi-ai arătat
cum poate fi şi pentru asta îţi mulţumesc. Eşti bărbatul care a ştiu să mă facă
extrem de fericită, dar şi extrem de nefericită… Iar eu aleg acum să ies din jocul
acesta fără sens…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu