Rămas bun, iubire…

E prima zi în care simt că anul acesta este unul în care schimb lucrurile, drumul… Iar!…

Privesc în urmă şi realizez că, în ultimul an, aproape fiecare zi a fost ireală. Înnegurată. Înceţoşată. O continuă tatonare şi aşteptare ca tu să te trezeşti şi să vii lângă mine.

Dar am obosit, dragul meu…

Iubirea aceasta fără aşteptări, necondiţionată cum îi spui tu, nu are nici un schimb între noi. Uneori tu dai prea mult, iar eu nu reuşesc să primesc nimic din darurile tale, căci nu am nevoie de ele. Alteori eu dau prea mult, degeaba, căci, de data asta, tu nu ai nevoie…

Da, ne iubim. Dar ne dăruim unul altuia ceea ce nu ne este necesar…

Cumva, amândoi rămânem orgolioşi în această relaţie.

Iar acum s-a risipit şi respectul…

Privesc înainte şi realizez că nu mai aştept nimic de la relaţia noastră. E ca şi cum ea s-a consumat. Am sufletul împăcat că am făcut tot ce îmi stătea în fiinţă şi îmi era posibil să fac. Nu am regrete. Am făcut tot ceea ce am făcut pentru că aşa am vrut şi pentru că am crezut cu toată fiinţa că tu eşti iubirea aceea pe care am aşteptat-o toată viaţa… Măcar pot zâmbi acum şi povesti că am încercat. Că a fost un moment de curaj sau de nebunie, în care am renunţat la tot de dragul iubirii.

E momentul să ne oprim, iubire.

Nu mai e nimic de făcut aici. Planurile mele erau doar ale mele. Tu nu le-ai împărtăşit niciodată… Doar mi-ai ţinut isonul, pe alocuri bombănind… Ce mai pot să spun?... Îţi mulţumesc pentru timpul pe care mi l-ai dat, pentru sprijinul, chiar dacă uşor forţat, pe care mi l-ai acordat ca să încerc.

Îmi pare rău că nu am putu fi împreună în viziunea asta a mea despre viaţa la ţară…

Aş fi vrut să mă atragi în viziunea ta! Am insitat să îmi spui despre ea. Să schimbăm planul! Să luăm alt drum, unul dorit de tine. Pentru că mereu am simţit că tu, aici, nu te regăseşti. Dar tu nu ai nici o altă viziune în care să mă duci… Nu ai niciun plan, nici o viaţă, dincolo de mine… Şi asta e trist…

E timpul să îţi faci viaţa ta. Nu poţi trăi viaţa altcuiva… Mereu te vei simţi frustrat, nemulţumit şi neapreciat…

Viaţa mea e doar a mea! Iar tu nu te-ai potrivit deloc în ea!

Fiecare zi, până acum, a fost dublată de teama că lucrurile pot scăpa oricând de sub control şi tu te vei pierde, lăsându-mă singură să le duc toate mai departe. Ba şi să am grijă de tine…

Da, am făcut asta! Ţi-am fost alături în toate încercările. Te-am sprijinit când ai căzut şi te-am adus acasă… Dar nu pot face asta la nesfârşit! Mă iubesc prea mult, dragul meu! Mi-a luat ani de zile să mă împac cu mine însămi şi am cunoscut multă suferinţă în tot acest proces. Nu îmi pot bate joc de toată suferinţa asta... Nu o vreau din nou!

Mă vreau înapoi. Femeia visătoare şi încrezătoare care ştiu că pot fi. Vreau ca drumurile noastre să se despartă. Tu să intri în viaţa ta. Eu să îmi regăsesc drumul.

Nu mă pot întoarce la ce a fost. Şi nici nu vreau!

Dar nici nu mai pot continua aşa. E clar  - tu ai o viaţă a ta, departe de mine, pe care eu nu o înţeleg şi în care nu putem merge împreună…

Dacă chiar mă iubeşti, mă vei ajuta să ne dezlipim unul de altul cât mai curând. Şi poate rămânem prieteni. Poate peste câţiva ani ne vom reîntâlni şi ne vom povesti ce am mai făcut. Aşa, departe unul de celălalt.

Îţi muţumesc, iubire, pentru clipele minunate, dar si pentru cele triste…

Tu m-ai făcut cea mai fericită femeie din univers, dar, totodată, şi cea mai tristă… Şi ştiu că nu voi mai întâlni niciodată asta…