Etapele vieţii

Viaţa, dacă o trăieşti şi o duci mai sus, mai departe, e o ascensiune continuă. Unii dintre noi alegem să rămânem la un anumit nivel. Considerăm noi că acolo ne e locul, că, deocamdată, mai mult de atât nu există. 

Dar există! Întotdeauna există mai sus!

Aparent istoriile se repetă. Schimbăm partenerul, schimbăm jobul, schimbăm oraşul. Alegem alte forme cu care să ne jucăm. Ducem, însă, cunoşterea mai departe. Mai urcăm o treaptă. De data asta avem alte percepţii – spunem noi că am devenit mai înţelepţi. Ne apreciem altfel noul job. Sau noul partener. 

Apoi, după ce am exersat deplin noua cunoaştere cu noile forme, mai urcăm o treaptă. Ne scuturăm de vechile forme. Le lăsăm în urmă exact aşa cum un şarpe îşi leapădă pielea. 

Năpârlim din vechile forme şi luăm forme noi.

Cunoaşterea pe care o experimentăm creează formele acestea noi. Şi dorinţele noastre! Desigur!

Căci nicio formă nu se poate manifesta decât prin voinţa şi dorinţa noastră, secondată de cunoaşterea pe care o purtăm trează în noi în acel moment.

Culmea e că ducem în noi, în fiecare clipă, întreaga cunoaştere! Adevărul acela suprem care ne transformă în lumină. Dar nu comunicăm cu el. E în noi, dar nu îl simţim. Nu am armonizat cu el. Nu suntem pe vibraţia potrivită ca să avem acces la el. E ca un diamant bine ascuns sub cărbune.

Prin aceste etape repetate ale vieţii vibraţia noastră creşte. Mai spargem un strat de cărbune! Cunoaşterea e tot mai aproape de noi!

E drept că, pe scara asta, uneori mai şi coborâm… Pierdem înaltul… În loc să mergem ascendent noi ne adâncim în orgolii şi ambiţii deşarte, în patimi şi plăceri iluzorii… Şi pierdem din vibraţie. Cu siguranţă vom relua la un moment dat urcarea. Poate în altă viaţă.

Pas cu pas până la diamantul din noi. Până la iluminare.

Sunt unii care reuşesc să sară peste etape. Ferice de ei!

Am auzit că au fost persoane care au trăit iluminarea în timp ce prăjeau cartofi! Brusc!

Alţii într-un moment de adâncă suferinţă…

Partea proastă e că, din moment ce am ales nişte forme ca să ne jucăm cu noua vibraţie dobândită, uităm că suntem doar în trecere pe acolo şi că altul e drumul! Acolo e doar un loc de joacă! Un loc de testare! Nimic de care să ne legăm sau să creăm dependenţă!

Din fericire, subconştientul şi divinitatea din noi lucrează în favoarea noastră şi, cumva, ne scot din formele acelea! Uneori cu preţul vieţii! Orice numai să nu rămânem blocaţi în acel decor… Orice ca să ne reluăm creşterea!

Drum crucial – Ion Minulescu

Pe scara sufletului meu

M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -

Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,

Iar El urca surâzător spre ea!...

Şi ne-am oprit la jumătatea scării

Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării

Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei -

Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu

M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -

El cobora solemn din conştiinţa mea,

Iar Eu urcam surâzător spre ea!...