Catharsis

Stăm.

Fiecare pe buza lui de prăpastie.

Drumul nostru, cumva, s-a spart! În două! A devenit o furcă în care, bine înţepeniţi, ne perpelim la foc mic. Fiecare pe ţepuşa lui si fiecare pentru legile si fără-de-legile lui!

E un catharsis. Cumva suntem acum în Purgatoriu. Ce va urma după? Nu se ştie…

Poate vom regăsi drumul acela. Împreună.

Ciudat e! Căci mintea asta din tot corpul îmi strigă cu vorbe insângerate – cretină trebuie să fii ca să mai crezi în asta! Ai primit nenumărate semne!

Da, am primit! Încă de la început… Dar inima mea a schimbat toate acele semne… În nori trecători… În probe ale iubirii în care vroiam, da VROIAM, să trăiesc!

Inima mea s-a împotrivit de fiecare dată, chiar şi strânsă în menghina raţiunii! Am vrut să cred în tine! În mine! În noi! Mereu acelaşi gând tampon: dacă nici acum nu e, când va fi?!

Tu te-ai apropiat cel mai mult de visul meu… Tu m-ai făcut cea mai fericită femeie… Şi tot tu m-ai făcut în secunda următoare cea mai nefericită femeie…

Numai tu ai reuşit asta! Nimeni până la tine!

Ştiu! Am venit şi eu cu demonii mei aici. I-am adus între noi. Eu pe ai mei, tu pe ai tăi! Căci am împărţit tot! Până şi demonii! La un moment dat chiar am făcut schimb de demoni…

Acum am ieşit dintre ei. M-am smuls! M-am luat şi m-am dus în locurile natale. Ca să îmi măsor, din nou, potenţialul de demoni.

Ciudat, dar ei s-au potolit… Să fii rămas la tine, sau… s-au dus!?

Poate că abia acum ne vom regăsi cu adevărat… Acum, fără demoni…