Nu ţi-am cerut să te schimbi!

Nu ţi-am cerut să te schimbi!

Ci doar să devii un om mai bun. Mai bun pentru tine însuţi.

Să fii fericit fără mine. Să fii complet fără mine.

Astfel aş primi libertatea să fiu şi eu la fel.

Am vrut să te regăseşti şi rămâi treaz într-o realitate în care să fim amândoi prezenţi.

Şi nici asta nu ţi-am impus-o! Doar te-am atras de atenţie că eu sunt aici şi tu nu eşti!

Că eu pot fi fericită şi fără tine, doar cu ceea ce port în interior şi că firesc este să fii şi tu la fel.

Nu am suportat să văd cum devii dependent de mine. Era o povară prea grea! În plus, asta nu te ajuta nicicum să te regăseşti şi să fii tu însuţi aici, lângă mine.

Te-am lăsat singur ca să îţi găseşti propriul drum. Ca să îţi redobândeşti independenţa. Ca să îţi urmezi visele. Să redevii tu, cel liber şi fericit.

Căci abia apoi ne-am putea regăsi, amândoi liberi şi fericiţi.

Fericirea mea nu depinde de tine şi firesc este ca fericirea ta să nu fie dependentă de mine.

Eu am zile în care aleg să fiu tristă. Să mă adâncesc în introspecţii grele în care tu nu îţi mai ai locul.

Am nevoie să fac asta, pentru că de aceea sunt aici.

La fel şi tu!

Nu ţi-am cerut să te schimbi, ci doar să îţi deschizi aripile şi să devii un căluţ liber!

Te-am încurajat să faci asta! Te-am vegheat în linişte atunci când simţeam că asta explorezi. Ţi-am respectat căutările interioare sau exterioare. Chiar dacă asta ar fi presupus să te îndepărtezi de mine! Nu conta! Important era ca tu să fii independent.

Nu ţi-am cerut să te schimbi, ci doar să fii fericit fără mine. Să redevii stăpân pe viaţa ta, fără mine.

Abia apoi, noi doi, am putea fii fericiţi şi împreună.