Aţi auzit vreodată asta:
-Băi, tu trăieşti cu capul în nori! Eşti total rupt de realitate! Nu
eşti deloc realist!
Da?!
Atunci vă propun spre rezolvare o problemă adâncă:
Ce drac’ înseamnă “a fi realist”???!!!
Am tot rumegat azi întrebarea asta. Am purtat-o cu mine
peste tot şi am lăsat-o să lucreze.
Şi iată ce s-a copt.
1 – Dacă cizmarul e cel care lucrează într-o cizmărie, brutarul
e cel care lucrează într-o brutărie, cofetarul e cel care…. ştim noi ce face! Atunci realistul este cel care lucrează într-o realitate!
Simplu, nu?!
Simplu, nu?!
2 - Realitatea e ceea ce simţim – vedem, auzim, mirosim, pipăim
şi diferă de la un om la altul.
Nimic de comentat în plus, sper!
Nimic de comentat în plus, sper!
3 – Omul lucrează simultan în două realităţi – una exterioară(pe
care o văd şi ceilalţi) şi alta interioară(nevăzută pentru cei din jur). Sau,
altfel spus, joacă simultan câte un rol în două “filme”.
-Da ce, are voie?!
-Da, poate şi are voie
să joace în câte filme vrea el! Îi e permis! Poate chiar să se şi dedubleze, să
intre şi prin în alte trupuri! Ba chiar şi să plece prin alte dimensiuni! Vezi,
eu am ales doar două dintre toate aceste variante. Recunosc că am făcut asta ca
să simplific raţionamentul! :P
4 – Cele două filme de mai sus sunt proiectate simultan pe un
acelaşi ecran. Imaginea e neclară la început. E dublată. Omul vine şi
focalizează imaginea reglând nişte lentile. Acum aceasta e clară. Filmul a
devenit perfect vizibil, auzibil, pipăibil, mirosibil!
Iată cum omul creează realitate şi devine realist.
Concluzii realiste:
Omul, de fapt, reglându-şi percepţiile, reuşeşte să suprapună cumva realitatea(viaţa)
interioară pe cea exterioară.
Atunci când acestea se suprapun perfect şi imaginea e clară,
nedublată, omul este realist.
A fi realist înseamnă, deci, a transpune cât mai sincer realitatea
interioară în exterior şi invers.
A avea o imagine clară a ceea ce simţi şi a acţiona în
totală concordanţă cu aceasta.
A le face să vibreze la fel – ceea ce simt cu ceea ce fac!
Fotograful care face
poze culcat pe burtă în mijlocul străzii, încercând să prindă acea captură pe
care o simte, dar încă nu a focalizat-o – este cel mai bun exemplu despre cum
devine omul realist.
Deloc de neglijat:
Fiecare om creează propria lui realitate. Din câţi suntem,
tot atâtea viziuni interioare rezultă. Şi din câte viziuni interioare sunt, tot
atâtea realităţi rezultă.
Eu nu pot simţi realitatea ta, aşa cum nici tu nu o simţi pe
a mea. Sunt rupt de realitatea ta, tot aşa cum tu eşti rupt de a mea. Sunt
realist pentru realitatea mea, tot aşa cum tu eşti realist
pentru a ta.
Aşadar şi prin urmare: sunt cât se poate de realist în lumea pe care o
simt eu şi în care tu eşti cel nerealist!
Nie-nie-nie-nie-nie!
Sau
QED!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu