Pe valurile vieţii

Corabia lui era acum departe de ţărm, în plină furtună. Cu pieptul dezgolit, se urcase pe catarg şi, cu mâna streaşină la ochi, scruta zarea căutâd farul.

Sirenele îi simţiseră zbuciumul inimii şi îl urmau într-un cântec ademenitor către stânci.

El, zburând pe deasupra valurilor înspumate, le-a strigat:

-Dragele mele, de când vă caut! Am atâta nevoie de voi acum!

O vreme le-a urmat cântul, dar un licăr de pe ţărm i-a distras atenţia şi s-a desprins din mrejele lor.

Era lumina din turla bisericii din port.

El fusese o vreme în acea biserică, înainte să se avânte în toată nebunia de pe mare. Acolo regăsise o clipă de linşte şi cuvântul cald al inimii.

Eliberat de sirene, vitregiile mării au prins momentul prielnic în care el a scăzut vigilenţa şi s-au aruncat asupra lui, cu forţe înzecite.

Îl biciuiau fără milă!

O clipă el s-a chircit sub violenţa lor şi o uşoară slăbiciune i-a dat brânci de pe catarg.

Dar, cu îndârjire, s-a ridicat, s-a repliat în cămaşa zdrenţuită şi s-a căţărat înapoi, acolo, pe cel mai înalt vârf al catargului, unde încercarea era crâncenă.

………………………………………

În vremea aceasta, pe ţărmul ei era linişte şi fata urmărea cu sufletul toată lupta din larg. Ca pe o scenă dintr-un film.

Soarele îi mângâia blând creştetul şi îi dăduse iubirea de care avea nevoie ca să nu se piardă în povestea din fata ochilor.

Marea îi răcorea tălpile şi îi dăduse claritatea vederii – astfel încât ea să poată înţelege paradigma în care el se zbătea acum.

Totul era doar un rol pe care el alesese să îl joace.

Uneori sufletul ei se strângea de emoţie, căci el se apropia prea mult de stânci.

O clipă chiar l-a pierdut din ochi, când el a căzut pentru o vreme de pe catarg. S-a prăbusit atunci cu un ţipăt în focul de pe punte. Lovitura l-a buimăcit pentru câteva clipe. Dar apoi, plin de furie şi fumegând, s-a căţărat înapoi pe catarg.

Fata ştia că tot ce îi era ei permis să facă acum, erau semnalele mici pe care îl le trimitea de pe ţărm.

Cu o oglindă.

O vreme el a confundat semnale ei cu cântecul sirenelor şi i-a strigat să vină mai aproape.

Dar fata nu s-a îndepărtat de pe ţărm. Ştia că unul dintre ei trebuia să rămână cu picioarele pe pământ.

 Îl iubea suficient de mult încât să poată să îi respecte acum nebunia în care el se avântase. Căci ştia că după toată această nebunie urma ca el să revină la ţărm. În linişte.

Uneori abia îşi înfrâna imboldul de a sări în apă şi a înota până la el ca să îi mângâie fruntea încercată de soare şi valuri. Să îi răcorească tâmplele încinse. Să îi sărute mâinile însângerate.

-Nu, nu îmi e permis mai mult… Doamne, te rog, nu-l biciui prea tare…

-Draga mea, el primeşte exact atât cât poate duce. Ai încredere. Nu-i dau mai mult decât are nevoie acum. Îndată furtuna se va linişti, iar el va reveni la ţărm. Păstrează-ţi firea şi ţine-i oglinda.

………………………………………

https://www.youtube.com/watch?v=fJoZtgZzOPU

I don't want to let you down
I don't want to lead you on
I don't want to hold you back
From where you might belong