"Iubirea te călăuzeşte şi tot ce ai nevoie porţi deja în tine!"

Magul se îndepărtase în ziua aceea de toate câte trebuiau orânduite prin sat şi luase calea muntelui.

Cu fiecare pas către vârf, simţea cum sunetele neauzite ale muntelui îl învăluie.

După mulţi ani de tăcere, muntele avea să îi spună ceva…

Magul fusese deja înştiinţat în vis că urma un mesaj foarte important. Iar în ziua aceea simţurile lui o luaseră razna cu totul. Tâmplele îi zvâcneau dureros datorită efortului creierului de a înţelege informaţiile primite de la simţuri… 
-Dacă eu mă simt aşa, oare oamenii din sat cum sunt…?

În plus, de multă vreme, simţea că ajunsese cu alchimia într-un punct în care un alt val de frici aveau să iasă din adâncuri. Iar multe nu erau fricile lui.

Era ceva mai mare, mai adânc…

Acum trăia momentul acela celest, dinaintea furtunii, în care universul îl încărca cu toată energia necesară ca să transforme toate fricile în iubire.

Păşea abia simtit pe cărare şi începuse să se dematerializeze.

În sunetele muntelui şi conectat la energia celesta, vibraţiile îi crescuseră atât de mult, încât aproape devenise o flacără mergând pe cărarea pietruită.

Un alt mag a trecut pe lângă el, a dus mâna streaşină la ochi şi i-a zis râzând.

-Oooo, bună dimineaţa! Aproape să nu te văd! Că la soare mă pot uita, dar la tine ba!

Magul a salutat tăcut cu o înclinare a capului. Ştia că îi aducea salutul muntelui, care, cu o glumă mica, îl trăgea de atenţie că ia prea mult lucrurile în serios în clipa aceea şi că e vremea să se detaşeze de orice gând legat de sat, de frici. Ale lui sau ale ne-lui.

-Da, las în grija ta fricile mele.

În clipa aceea a devenit lumină pură şi a ţâşnit către vârful muntelui – o spirală aurie rotitoare…

Primea acum, prin munte o mare parte din cunoaştere.

De data aceasta conectat direct la inima Geei. Căci prin acel vărf de stâncă, Planeta însăşi vorbea.

Şi nu era singur acolo! Odată devenit lumină i-a putut recunoaşte pe toţi magii planetei. Erau acolo cu toţii! Niciunul nu lipsea…

Lucruri minunate aveau să se întâmple. Un salt urma să fie. O trecere într-o altă dimensiune.

O dimensiune nouă, cu vibraţii mai mari, în care alchimia să se facă mai repede, fără durere şi ataşamente.

Planeta le dădea acum întreaga cunoaştere ca să poată face saltul acesta.

Urma o perioadă mai bizară pentru trupul de om, căci Geea dinamizase trecerea, iar trupul se schimba acum rapid. În spiralele lui se deschideau legături adormite.

Simţurile erau tulburate.

Apăreau interferenţe puternice între inimi. Între simţuri şi mintea din creier.

Ochii vedeau lumini noi, curate, strălucitoare. Culorile săriseră cu toatele din gamele ştiute. Nu mai aveau nume. Mintea din creier nu mai stia să le decodeze şi eşua dureros.

Mirosurile erau atât de curate, încât creau instant imagini.

Oamenii şi magii, deopotrivă, aveau să fie uşor încercaţi de aceste schimbări. Era un moment în care cunoaşterea din minte nu mai era de ajutor şi trebuiau să treacă la cunosterea din inimă. Deveneau cu toţii, din oameni sau magi, CoCreatori.

Iar planeta, cu inifinită iubire, transmitea acum această cunoaştere, către inimile magilor deveniţi lumină pură în jurul vărfului muntelui magic…

-Acum ştiţi tot ce e necesar. Am sădit în inimile voastre curate întreaga cunoaştere de care e nevoie în aceste momente. Iată şi formula magică pentru oameni:

“Iubirea te călăuzeşte şi tot ce ai nevoie porţi deja în tine!”