Aseară am
fost la o plimbare cu bicicleta. În pluton.
Ceva
organizat pe facebook(iată, domnule, că
poate fi şi el util la ceva!).
Regulile
sunt simple şi de bun simţ: să ai grijă de cel din faţa ta, să semnalezi obstacolele
ivite, să ai grijă să păstrezi plutonul compact – adică să nu permiţi crearea
de spaţii care să dea şansa maşinilor să se infiltreze între biciclete.
Uneori e
necesar să pedalezi mai repede – ca să îl ajungi pe cel din faţă, alteori să frânezi
– ca să nu îl loveşti pe cel din faţă.
Apare sentimentul că eşti legat de cei de lângă tine. Şi nu numai.
Devii o inimă intr-un grup de 100 de oameni care, toţi, au acelaşi scop!
E un sentiment
minunat!
Nu oboseşti,
căci te încarci instant cu energie de la grup. Doar aşa se explică faptul că am rezistat la tot traseul, fără să fiu
un biciclist încercat.
Devii conştient de legătura nevăzută care e între oameni. Căci ea încheagă plutonul. Care devine o masă compactă care se deplasează liniar.
100 de
suflete într-unul singur.
100 de
respiraţii într-una singură.
Sufletul
plutonului capătă consistenţă, iar tu esti o fărâmă din el.
E un
exerciţiu bun pentru a exersa apartenenţa ta ca şi conştiintă personală la
conştiinţa impersonală, universală.
Creşti,
devii plutonul. Te integrezi în masa aceea vie, mişcătoare. Accelerezi şi
frânezi odată cu ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu