Îţi săreau
în ochi de cum intrai în piaţă, căci fotele lor străluceau sub soarele amiezii.
Erau ţesute cu fir auriu.
Două codane
fără cozi, pereche în iile lucrate manual de aceleaşi două mâini vrednice.
Veneau din
Godeni, judeţul Argeş şi fuseseră migălite cu mare drag de mâna bunicii, în
urmă cu mai mult de 50 de ani. Erau lucrate în zilele de iarnă, la soarele blând
din veranda, pe pânză albă ţesută în casă.
Căci,
atunci când Mica nu avea treburi prin grădină sau prin ogradă, lucra cu acul pe
pânză modele migăloase, pentru fiicele şi nepoatele ei.
Căci tare
drag îi era să le îmbrace în straiele de sărbătoare şi să meargă cu ele aşa,
gătite, duminica, la biserică.
Migală
multă era la ele, căci lucrătura era ruptă din poveşti de suflet, şi umplea
catrinţa iei, aproape în întregime.
Fota fusese
cumpărată din târg. La fel şi betele care încingeau ferm taliile fetelor. Dar şi
ele erau lucrate manual, numai că de alte mâini.
Avea buna şi război de ţesut cocoţat prin pod.
Dar la el nu mai lucra.
Însă, buna, încă mai spăla lâna, o dărăcea şi
scărmăna pe îndelete, ca să o îmblânzească şi să fie dulce la atingere. Apoi o
răsucea pe fuior în fir mai gros sau mai subţire, după trebuinţă. Iar firul, dacă
nu îl ducea la ţesut pentru cuverturile de pat, îl învârtea pe vârtelniţă
într-un ghem din care împletea flanele.
Aşa e orânduiala din sat. Iar mâna, dacă nu
stă, minuni înfăptuieşte.
Oamenii cu
ochii după frumos, opreau fetele să le ceară încuviinţarea să le pozeze, aşa în
pereche mândră cum erau. Surori într-u ii lucrate de aceleaşi mâini.
-Sigur că
da! De aceea şi suntem aici! Ca să spunem povestea lor!
-Care e povestea?
Şi fetele
depănau povestea iilor lucrate de bunica, căci de dragul ei se
îmbrăcaseră astfel în ziua aceea de Sânziene şi veniseră să se poarte mândre prin
piaţă, ca în zi sfântă de duminică.
Aşa, ca să
trezească amintirea ei, căci Mica plecase de câţiva ani în veşnicie.
Dar iile
acelea rămăseseră. Două dovezi minunate din toate câte le lăsase în urma ei.
Doamnele
mai în vârstă, acelea cu ochii după chilipiruri, le opreau pe fete ca să
întrebe:
-Unde e
expoziţia?
Fetele,
punându-şi mândre o mână în talie şi arătând cu cealaltă spre catrinţă, răspundeau:
-Aici e!
Doamnele se
opreau o clipă cu privirea pe lucrătura minunată şi continuau, dezamăgite:
-Noi suntem
interesate de expoziţia cu vânzare! Nu, aşa, doar să le vedem!
-De vânzare
nu-s, dar de admirat da! Nu vreţi să vă spunem povestea lor?
Doamnele se
mai uitau un pic chiorâş la fete şi plecau fără cuvinte.
Acolo nu era niciun chilipir pentru ele!
Foarte frumos si foarte frumoase: ii, fote si...fete!
RăspundețiȘtergere