Purificare

Fata avea două cuvinte în inimă:

-Te iubesc…

Băteau din aripi asemeni puilor de păsări care stau să zboare din cuib.

Când inima s-a deschis, cuvintele au ţâşnit. Din preaplinul nevăzut. Doar trăit.

Într-un stol infinit de “Te iubesc…”

Un şir continuu de cuvinte înaripate. Urcau pe cer către soarele blând.

Iar fata fata le privea zâmbind. Celest.

Inima ei era acum direct legată de soare. Şi liniştea o învăluise.

Stolul a dat un ocol înalt şi a pornit-o înapoi. Către inima de pe pământ.

Fiecare înaripare se reîntorcea în preaplinul inimii. Încă deschisă.

Fiecare “Te iubesc…” se cuibărea acum mai adânc ca înainte. În inima inimii…

Şi devenise:

-Mă iubesc…