Între realităţi

În micul gemuleţ s-a ivit faţa unui copil.

Se ridicase hotărât pe vârful degetelor de la picioare şi, prins cu mânuţele lui mici de pervaz, într-o înceştare de zmeu, o privea acum în tăcere. Doar mai clipea din când în când. Uşor întrebător. Fără cuvinte. O intenţie continuă.

Fata n-a fost deloc surprinsă să il vadă acolo. Aşa că nu a zis nimic.

Nici nu era sigură dacă acel copil chiar exista în planul fizic, sau era doar în mintea ei…

Căci, încă de dimineaţă lucruri ireale se materializaseră în spaţiul din jurul ei.

-Culmea ar fi să apară şi elefantul roz cu buline galbene… Asta chiar ar fi ciudat! Oare ce vor crede cei din jur?! Aşa, când e doar în mintea mea, nevăzut de restul, e… firesc…

În spatele puştiului a apărut un viching. Despre el ştia că e real.

-Băi, puştiule, ce faci aici?

-Cum?! Îl vezi şi tu?

-Da, dar eu exist oare?!