Fiecare este în atelierul său acum… Eu am rămas în faţa
casei cu laptopul şi rufele mele…(Apropos
de rufe – să nu întrebaţi niciodată o femeie de ce spală câte 10 maşini de rufe
pe zi şi nici unde le va întinde, căci nu există răspuns şi, cu siguranţă, faptul nu
are nicio noimă… )
El şi-a mutat aria de
lucru peste drum… A ales una din cele 4 lucrări neterminate şi s-a apucat…
reapucat de ea. După 7 ani… Căci nu sunt
chiar 8 cum calculasem eu…
E ziua în care Marius Pop, artistul, şi-a reluat calea…
E tăcut acolo, la masa lui.
Eu îl spionez discret de la masa mea… Cu un ceai din muguri
de pin în faţă…
E un moment cald… Firesc… E aşa cum trebuie să fie…
Vom fi un pic rupţi de acest flux atunci când vom pleca la
drum. Dar, odată făcuţi primii paşi, drumul se va deschide de la sine înaintea
noastră…
E ziua în care sunt fericită pentru că el, artistul Marius
Pop, s-a reîntors la lucrările lui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu