Tu nu înţelegi, dar de acum nu mai eşti sigur…
Durerea ta e şi a mea!
Şi când te risipeşti şi zbori fără aripi, ca un Icar zălud,
Mă risipeşti şi pe mine…
Nu ăsta e drumul, dragul meu...
Suntem doi, unul în altul, pe acelaşi drum.
Eu răspund de tine… Tu răspunzi de mine…
Deja nu se mai ştie a cui e mâna asta… Sau şoldul care doare…
Inima doar, ştim că e a amândoura…
De aceea, vezi tu, eu nu mai pot merge nicicum fără tine…
Şi nici tu fără mine…
Nu pe drumul ăsta, al amândoura!
Degeaba îmi spui tu că astea sunt fleacuri!
Că toate deja s-au mai întâmplat şi or să se mai întâmple.
Pe mine asta nu mă fericeşte…
Căci ele s-au întâmplat când tu erai pe un alt drum…
Ai fost Icar, ai fost şi zmeu…
Poate şi căluţ fermecat…
Acum eşti, însă, un bărbat din carne şi oase…
Din aceeaşi carne şi oase ca şi femeia de lângă el…
Iar zborul tău e şi al meu…
Şi uneori doare…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu