-Daaaaa!”
Viaţa e un joc în care avem la dispoziţie tot ce ne este necesar.
Şi un liber arbitru. Adică propria noastră alegere. Altfel spus, poţi alege de fiecare dată piesele cu care te joci şi
felul în care le foloseşti.
Unii pot juca acest joc cu infim de puţin. Şi sunt fericiţi…
Alţii aleargă mereu după mai multe piese. Şi ating doar
sporadic fericirea… Sau, poate, chiar
deloc…
Cu cât ai mai puţine piese imaginaţia lucrează mai mult…
Exact ca în cazul unui
copil care are o singură jucărie şi care, în mâna lui, devine şi căluţ, şi prinţ,
şi robot! O cutie de carton devine un castel, o frunză devine o comoară, o
piatră de râu deja este o avere incomensurabilă!
Când ai puţine piese, mintea ta devine creativă… Imaginaţia
devine regină…
Eşti mult mai atent la ceea ce porţi cu tine… La ceea ce
deja ai şi e în interior…
Imaginaţia şi
introspecţia te pot duce către comoara din interiorul tău, aceea pe care nimeni
nu ţi-o poate lua. Şi aşa devii un om fericit mai tot timpul!
Când ai multe jucării...
Te plimbi cu ele în traistă de colo-colo şi, mereu, cauţi un
loc unde să le orânduieşti şi să le etalezi. Nu prea mai ai vreme să te joci cu
ele, căci orânduitul şi aranjatul îţi ocupă tot timpul… Plus trebuie să ai
grija lor să nu le pierzi, să nu îţi fie furate sau confiscate. Plăteşti chiar
impozit pentru ele, sau le găseşti lovite în parcare…
În felul acesta nu prea îţi mai rămâne timp pentru
introspecţii şi pierzi esenţa…
Unii oameni au meniri înalte. Ei trebuie să se ridice
înaintea altora şi să deschidă drumuri. Să se exprime, să arate, să facă ceva,
să avanseze în cariere şi să înalţe imperii scriind istorii.
Alţii însă, au menirea de a fi fericiţi… Ei sunt asemeni cristalelor
care nu fac nimic, aparent, ci doar radiază…
Şi asta se întâmplă pentru
că ei au găsit în interior piesa cea mai importantă… Iubirea…
De aceea zic: atunci
când nu mai ai nimic iubirea vine şi devii un om fericit tot timpul!
“Spor la fericit!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu