Tabăra de creaţie "Sub semnul Irisului" este deschisă!

Sunt în grădină, în faţa casei. Localnicii mişună pe stradă. În sus, în jos…

Am scos laptopul afară, am pus muzică. Tare. “The most beautiful spanish chillout - Spanish Nights (mixed by SpringLady)”.

Câte unul priveşte curios în curte. Poate sunt uimiţi să audă astfel de muzică dintr-o curte dedicată rock-ului…

Azi sunt uşor rebelă! E un moment din acela în care simţi că te poţi da cu parapanta fără teamă!

Au trecut 3 săptămâni de când am zburat de acasă. Ca o buburuză…

Deşi încerc, în fiecare zi, să fac ceva creativ, să lucrez la cele două proiecte începute… Tot mi se pare că bat pasul pe loc…
Îmi e atât de bine… Fac eforturi reale ca să mă adun şi să scriu. Mai mult! Că aşa, cu 3 pagini la două zile, prea departe nu ajung eu…

Inspiraţia se lasă rugată şi curtată îndelung…

Perioada aceasta în care am rupt o mare parte din limitări, în care am făcut acele lucruri care mă speriau şi de care mă temeam, în care am lăsat în urmă tot ce nu îmi plăcea şi m-am apucat de construit altceva. Şi totul după un singur principiu: să mă simt bine şi să fiu fericită în tot ceea ce fac!

Deh, perioada asta… pot să zic că îmi aminteşte de perioada de studenţie…

Ha! Iată-mă studentă, iar! De data asta într-o tabără de creaţie!

Studenţia a fost una din cele mai faine perioade, pentru că eram liberă, curioasă, dornică să testez cât mai mult. Nu exista “nu se poate”, sau “nu se cade”! Tot ce vroiam şi îmi trecea prin cap, trebuia pus, cât mai repede, în practică! Recuperam o adolescenţă pe care nu o avusesem la vremea potrivită…

Atunci ar fi trebuit să merg la cursuri şi să învăţ. Eu, însă, exersam arta chiulitului. Cu băieţii, la berăria din spatele universităţii. Eram o gaşcă de 4 magnifici, bine cunoscuţi şi blamaţi de tocilarii grupei!

Ne înhăitasem ăi mai breji!

Eu – singura fată! Care dăduse de gustul libertăţii! Care le făcea pe toate cum vroia ea, străduindu-se, totuşi, să păstreze bursa şi aparenţele, ca să nu piardă cercul de confort care îi permitea acea libertate fantastică!

Vlad era cel mai mare dintre noi, 30 de ani atunci(noi aveam 19-20), căsătorit. Avea şi o fetiţă! Încă din prima zi de facultate îşi pusese buletinul pe masă, la pagina unde scria căsătorit.

-Bună, eu sunt Brînduşa!

-Eu sunt Vlad, sunt căsătorit(aici mi-a arătat înscrisul), am o feţită şi nevastă-mea e cumplit de geloasă!

Era înalt, atletic, genul sportiv! Atrăgător, clar! Dar căsătorit… El ne iniţiase în arta chiulitului şi al băutului de bere în timpul cursurilor. Era firesc, deja era la a doua facultate şi ştia bine cum se fac treburile astea studenţeşti.

Dan, sărmanul, se împrietenise cu mine şi, în loc să îşi vadă de cursuri, îmi ţinea isonul… Era el mai ciudat pentru restul grupei, dar nu şi pentru mine…

Avea o poveste tristă, pe care o aflasem de la mama lui… La numai 14 ani îi murise tatăl în braţe şi rămăsese profund marcat de acest eveniment… Sub o alură de om încrâncenat şi rău, asundea un suflet cald şi luminos. Numai că socializa foarte greu şi dezvoltase un umor macabru, greu de înţeles, dureros…

Eram amici buni… De fapt, eram cam singura fată din grupă cu care vorbea… Pe restul le speria… Pe mine mă uimea!

Ar mai trebui să zic că era de o inteligenţă rară, dacă aveai răbdare să îl asculţi!

Şi mai era Iulică! Hehe! Ce se mai distra el pe seama mea… Era, desigur, şi el un bizar… Purta nişte ghete argintii, din scai.

-Iulică, de unde ai ghetele astea?

-De la NASA! Mă ajută să nu trec în imponderabilitate când merg pe lună…

Se uita curios la mine, îmi savura expresia uimită şi râdea în hohote. Avea un râs frumos… Când îl avea… Căci nu râdea des Iulică.

-Brînduşa, eu am ca animal de companie o barză.

-Pe buneeee?!

-Da! De ce te miri! Nu ai mai auzit?

-Nu!

-Să vezi ce fain e când îmi clămpăne dimineaţa la ureche şi vrea să îi dau broaşte…

Din nou, eu cu ochii mari… El râdea…

-Şi mai am şi un şarpe.

-Hai, măi, nu mai râde de mine!

-Băi! Chiar am un şarpe acasă! Uneori îi găsesc pielea lepădată prin cameră… Că altfel, nu ştiu pe unde stă…

-Păi, cu ce se hrăneşte?

-Nu ştiu! Dar mai dispare, din când în când, câte ceva din frigider. Şi nici barza nu o mai găsesc!

Şi numai aşa povestea Iulică….

Şi el de o inteligenţă rară. Pasionat de citit. Citea mult şi orice! Cărţi grele, istorice!

-Nu-mi vine să cred că cineva poate fi atat de credul ca tine! Zău!

Şi iar râdea.

Mai greu era când se apropia sesiunea şi mergeam pe la colegi să cerşim cursurile. Atunci totul era ca în fabula cu greierele şi furnica.

-Păi, da! Tot semestrul aţi chiulit în timp ce eu mi-am tocit coatele pe bănci, şi acum vreţi cursuri! Nu vă dau nimic!

-Băi, 15 minute! Le tragem la xerox şi ţi le dăm înapoi!

-Nu! Să vă învăţaţi minte!

-Ha! S-o crezi tu!

Până la urmă le găseam noi pe la alţi colegi mai puţin frustraţi.

În sesiune mă închideam în casă şi mă puneam pe tocit. Ca să păstrez bursa. Că era bună de bere!

Şi o păstram!

Poate e vremea să declar sesiune de studiu şi în tabăra de creaţie. Să îmi fac un program intensiv de lucru – câte 10 ore pe zi, la masa de scris, cu pauză doar de prânz. Şi să nu mai chiulesc!

So, declarăm deschisă sesiunea de studiu din tabăra de creaţie "Sub semnul Irisului"!

Do not disturb!

PS: ce ar fi să scot bicicleta din garaj, să îmi pun camera foto de gât şi să dau o raită prin sat?! Poate mai găsesc ceva de fotografiat?!

-Băăăăi! Lasă chiulul!