Una este luna…

Uneori, în explorările adânci, se întâmplă se te mai rătăceşti. Tu prin tine însuţi… Pe tine prin tine…

Atunci, în jurul tău, realitatea pare a se destrăma… Se rupe în fâşii…

Se petrec lucruri pe care nu reuşeşti să le întregeşti… Bucăţi dintr-un puzzle necunoscut în care, pe undeva, pe vreun raft, în plan secund, apari şi tu… Un chip abia conturat…

Aparent nu mai găseşti rostul… Liantul… Conexiunea…

Pluteşti într-un spaţiu familial şi străin totodată…

Probabil aşa lucrează universul atunci când e vremea să stai. Pur şi simplu.

Să te opreşti din drum. Să şezi şi să nu mai cugeţi. Doar să fii. Să te simţi pe tine cel dintotdeauna, pierdut cumva în cel din prezent… Sau invers…

O alchimie ciudată are loc…

Ca şi cum timpul s-a oprit în loc ca să îmi dea răgaz să reglez vibraţiile. Cumva mă simt prinsă între două lumi. 

Asemeni unui colos stau cu un picior pe un tărâm şi cu celălalt pe un altul…

Un scrurtcircuit între cele două, iar eu sunt conductorul... Totul trece prin mine… Nevăzut şi doar simţit… Năucitor…

Da, azi e una din zilele acelea… dezlânate în care nu pot înţelege de ce timpul stă, de ce căluţul zburător şi-a frânt aripile încercând să zboare de pe un amărât de pod, de ce pe tărâmul ăsta de basm au putut intra târgoveţii hoţomani, de ce lăcrămioarele nu mai au miros, de ce toate par a fi la locul lor şi nimic acolo unde ar fi trebuit să fie…

E o imagine în oglindă… Uşor neclară, blurată, tulbure, frustrantă…

Caut să focalizez printre gene… Pierd esenţa… Contururile sunt acolo, ferme şi fluide în acelaşi timp.

Imaginea se formează, dar îi pierd înţelesul, aşa că mintea mea nu o vede…

E acea perioadă în care privesc şi nu văd… Doar simt că, pe undeva, ceva îmi scapă… Şi că universul, aşa cum numai el ştie, struneşte frâiele ca să îmi fie bine… Ca să ne fie bine…

Ştiu că tot ce pot face e să mă las în voia lui…

Probabil, prin acest zbor frânt, ne-a deturnat de la un moment nepotrivit…

Şi doar căluţul fermecat pare a înţelege sensul…

El acum doar înfulecă jăratic şi, din când în când, se scutură timid pentru a-şi încerca aripile.

-Nope! Încă doare… Cred că ceva s-a fisurat…