Dintȃi au
fost aduși pentru topit și glazurat. Idee care le bloca cu totul perspectiva,
așa cǎ au cerut sǎ fie bine orȃnduiți ȋn cutii și etichetați cu mare drag.
Și au
primit și propriul lor zmeu, Pǎtrǎțel, care sǎ ȋi poarte ȋn rucsac prin toate
colțurile lumii. A fost de ajuns sǎ ceara asta!
Și pentru
cǎ vroiau sǎ vadǎ marea de pe dig. Și din toate pozițiile cu putințǎ. Și luna!
Și soarele! Și sufletele! … Duse au fost de zmeu acolo!
Butonii,
cu ochișorii lor mari – negrii amǎrui,
sau dulci cacao cu lapte – au privit la ȋnceput uimiți la toate cȃte se
petrec ȋn jurul lor…
O parte
din ei s-au abandonat mǎrii, aparent ȋmprǎștiate de mȃna zmeului. Alții au
rǎmas cuminți ȋn cutiile lor, orȃnduite ȋntr-un turnuleț pe lȃngǎ pietrele de
pe dig.
Au fost și
cei care au cerut sǎ fie așezați ȋn piramide mici, unii peste alții. Și
așteptau tǎcuți și cu ochii scǎpǎrȃndu-le dulce de uimire sǎ fie cronțǎniți cum
nu mai fuseserǎ ei niciodatǎ! Sau lǎsați sǎ se topeasca pe ȋndelete ȋn gurǎ…
Se
ȋmpuțineau vǎzȃnd cu ochii…
De fapt
erau triați! Cǎci, ȋn final, ȋn micuța cutie aurie de pe birou, au rǎmas cei
mai de soi butoni de ciocolatǎ! Martori dulci la tot ce se ȋntǎmplǎ acolo, pe
malul mǎrii!
Și, pentru toatǎ feeria pe care au creat-o ȋn jur, cu toții
au primit un Oscar! Cǎci așa e firesc cȃnd ești un autentic buton de ciocolatǎ
și nu-ți pasǎ cǎ te topești la malul mǎrii, ȋntr-o iubire dulce…
Buton-Iza
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu