Jocul

Uneori am sentimentul ca ma joc de-a viata. Construiesc, daram totul a doua zi, o iau mereu de la capat. Fiecare zi e o reconstructie. E regasire.
De ce noapte rupe firul? Sa fie singuratatea?
Da, imi doresc un partener... Un martor activ la nebuniile zilelor. Stiu ca pot trai si fara asta, dar amintirile momentelor in care l-as binecuvanta ca e alaturi de mine ma determina sa pun zilnic si cartea aceea pe care scrie "vreau sa iubesc".
Poate ca problema e alta. Poate ar fi timpul sa iubesc pur si simplu. Chiar daca el nu exista. Pe toti!
Dar am aflat despre mine ca sunt femeie. Senzuala. Plina de dorinte calde. Ca ma simt bine atunci cand ma cuibaresc la pieptul lui, cand ma abadonez in bratele lui.
Ador sa fiu rasfatata cu mangaieri calde, usoare strangeri in brate, saruturi.
Inca sunt o femeie senzuala.
As putea trece peste asta, odata ce am aflat-o?

Uneori am un sentiment de...zadarnicie. Ca ceea ce construiesc e zadarnic. A doua zi totul se farama. Se destrama in zeci de fasii... Dimineata sunt eu, singura, uneori cu sufletul plin de iubire, daruire. Alteori sufletul meu e gol...

In ultimul an am invatat, am descoperit ca totul e posibil. Nu mai sta pe ganduri, doar fa-o!
Iubeste, Iza! Daruieste! Tot si pe deplin! Fa-i fericiti pe cei din jur! Adu-le o clipa de sinceritate! Acea clipa de neuitat pe toata viata.

Poate ca sunt doar un fluture. O bucata de cer. Iar eu ma cred om. Culmea e ca imi vad mainile, uneori fata, gura, ochii. Poate ca sunt doar in mintea mea care vrea sa creada ca asa sunt...