Tristeţe şi iubire
Azi port o coamă împletită între tristeţe şi iubire,
Azi port o coamă împletită între tristeţe şi iubire,
O port uşor încolăcită pe umerii fragili cu
piele.
Căci sânii mei mâna lui poartă într-un căuş
nedefinit,
În aşteptarea şi tandreţea ce doar o umbră-au
devenit.
De-aici tristeţea aceasta grea, ce-mi curge lin acum prin vene...
Căci toate câte sunt fireşti, se scurg uşor către
pământ...
Iubirea este şi va fi mereu în coama mea, la
ea acasă,
Căci asta-s eu, e părul meu, e tot ce ştiu să
fiu vreodată.
Nu-i altă cale pentru mine, oricât aş căuta
s-o schimb,
Iubirea-aceasta intrinsecă, e peste mine ca un
nimb.
Ea mă ridică şi înalţă cu cele mai curate pene...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu