Azi m-am scuturat de tine ṣi am mers mai departe
Te-am aṣteptat în tăcere ṣi iubire să te deschizi, dar nu ai
avut sclipirea. Acum simt că e timpul să pornesc pe drumul meu.
-Ce faci, mă ameninṭi cu uitarea?!
-Nu… Doar îṭi spun ce va urma… Încerc să te conṣtientizez de
ceea ce se întâmplă. Căci pentru toate există un timp firesc, un sens de aṣteptare…
Ṣi nu pot sta la nesfârṣit în ruga ca tu să te deschizi… Căci cerul îmi trimite
deja alte semne. Eu voi pleca, dragul meu. Poate în altă viaṭă vei ṣtii ce vrei…
Te iubesc suficient de mult, încât să plec acum ṣi să te las să-ṭi vezi de creṣterea
ta. Să te las liber.
-Îṭi e atât de uṣor să faci asta! Eu te-am aṣteptat 10 ani…
-Da, dar nu ṣtiam de asta… Pe vremea aceea nu ṣtiam de tine…
Pe vremea aceea eu trăiam alte poveṣti menite să mă aducă acum langă tine. Ṣi-au
avut ṣi ele rostul lor, nu le regret, căci iată-mă-s stăpână acum pe viaṭa mea.
Poate îṭi voi povesti vreodată toate câte au fost. Atât de incredibile acum îmi
par…
-Lasă, om vedea…
Aici doar am zâmbit, căci am văzut atât de clar ceea ce el
nu poate vedea… Tărăgănarea vieṭii.
Universul ne dă! Cu toate mâinile
ṣi pentru toate rugile ṣi din toata inima! Nicio rugă nu rămâne fară răspuns!
Niciuna! Mai ales când ea vine din suflet!
Dar noi trecem pe lângă daruri,
neîncrezători ṣi, uneori, inconṣtienṭi…
Oare putem mânia universul cu
nepăsarea asta? Eu cred ca da… Ṣi atunci apare suferinṭa, apare boala. Boala
celor care refuza să trăiască iubirea…
Tu nu mă mai auzi acum – căci prea
prins eṣti în povestea ta egotică în care eu nu am loc. Aṣa că plec.
Rămâi cu bine, dragul meu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu