Surpriza cerebelului verde

Aşa arăta când am primit-o, într-o zi de martie, de la un bun coleg.

Şi nu se schimbaseră prea multe în săptămâna care a trecut, iar eu urma să plec o altă săptămână în concediu. Simţeam că minunea înfloririi se va produce exact în perioada următoare, aşa că i-am rugat pe colegi(ei nu ştiu, dar i-am rugat pe toţi, unul câte unul, pe rând şi fără martori) să imortalizeze momentul.

Când am revenit din concediu, am găsit-o aşa:

Pierdusem câteva etape din poveste. Primii paşi ai cerebelului verde... Am fost atât de surprinsă atunci de maturizare, încât am şi uitat de rugămintea mea din urmă.

Azi, la serviciu, a fost ziua de primit poze, adică ziua în care vin băieţii cu pozele de pe teren. Sunt poze cu stadiile lucrărilor de pe proiecte, poze pe care eu trebuie să upload-ez pe un server. Mărturisesc îmi displace total această operaţie, mare devoratoare de timp şi nervi, pentru că durează mult indexarea fişierelor şi, la un moment dat, şi melcul se mişcă mai repede...

Aşa că l-am întâmpinat blazată:

-Şi tu, Brutus? Şi tu ai poze?!

-Păi da...

-Ce iau de aici? Folderele astea două?

-Daaa, şi vezi că mai e unul... Îi zice Brandusa.

-Şi în ăsta ce mai ai?...

Am deschis folderul mai sus numit şi, pentru câteva secunde, am amuţit impresionată de darul primit... Erau 4 fotografii cu primele steluţe ale cerebralei zambile primită de la bunul meu coleg.

Ba chiar se străduise să le realizeze artistic...

-Băăăăăi, tu le-ai şi stropit înainte...

-Păi am văzut că tu aşa faci...

Nu spun cine mi-a adus darul acesta! El se ştie.

Şi vreau să se mai ştie că, într-o zi cenuşie şi ploioasă de aproape de sfârşit de martie, în care am tras de mine să mă repliez şi să nu mă vâr sub vreo bordură în drum spre serviciu, darul acesta neaşteptat reuşit să mă lumineze şi fericească...

Şi că îi sunt recunoscătoare pentru aceste momente...

  

Mulţam mult, bun coleg!