Constanţa-Buzău via Pisa

De ieri sunt acasă. După 3 zile petrecute la Pisa, o noapte pe drumuri şi încă 2 zile în cabana de lemn de lângă lacul Siriu. În Bacău. A fost un traseu Constanţa-Buzău, via Pisa.

Încerc să mă adun şi să pun cap la cap zilele astea.

Am fost dezamăgită de Italia. De Pisa.

De grevele feroviale care ne-au blocat în La Speza unde ajunsesem după un drum destul de costisitor. Vroiam să luăm trenul de acolo către Cinque Terre pe care chiar doream să le văd... Mai mult decât turnul strâmb.

Am reuşit doar să mâncăm cea mai scumpă îngheţată. E drept, a fost şi cea mai bună. Dar a costat 65 euro. Cum? Iaca aşa: 15 euro biletul Pisa-La Speza, 3 euro cele 3 cupe de îngheţată, 7 euro biletul de tren La Speza-Pisa şi încă 40 de euro amenda primită în acest tren pentru nevalidarea biletului...

Pisa e un oraş mic – îl poţi străbate lejer pe jos în lung şi în lat în 6 ore. Pe alocuri murdar şi peste tot împânzit de negri, indieni, pachistanezi... Italieni sunt şi ei, dar parcă prea puţini din cei adevăraţi... E un oraş turistic asaltat de emigranţi de toate culorile.

Complexul arhitectonic din Piaţa Miracolelor e impresionant – mai ales dacă dai cu nasul în el pentru prima dată seara, pe întuneric. Cum ni s-a întâmplat nouă.

Ziua turnul e tot înclinat şi înconjurat de turişti care fac toate schemele posibile ca să se fotografieze cu mâinile pe el. Dilimachii de la Pisa...

Pentru o masă ai nevoie e cel puţin 10 euro, o bere costa 4 euro. Cafea bună se poate bea şi cu 1 euro – noi am găsit aproape de gară o mică terasă de pe care nu ne-am sezlipit preţ de mai multe cafele. Şi un corn cu ciocolată pentru mine. Bun şi el.

În Pisa îngheţata n-a fost bună. Chiar dezamăgitoare...

Au multe flori – azalee, petunii, dalii... O mare variaţie de flori.

Portocali pe marginea şoselelor, palmieri, magnolii şi un soi de molid tuns astfel încât să aibe trunchiul foarte înalt şi coroana dispusă circular în vârf. Arată ca nişte umbrele.

Portocalele din pomii de pe marginea drumului sunt amare şi acre. Cele mai amare şi acre portocale!

Biciclete, scutere, umbrele, italieni cu câini în lesă...

Altfel nu am văzut niciun câine. Şi doar o pisică undeva într-o curte, ascunsă după un cactus.

Bruschetele sunt...fabuloase! Au meritat cei 4 euro cât am dat pe două bruschete... Absolut delicioase!

Pizza e fantastică şi ea, de oriunde ai mânca-o. Aici nu au cum să dea greş, doar e ţara pizzei.

Pastele sunt şi ele o amintire plăcută. Am realizat ca eu le fierb mult prea mult şi le combin cu mult prea multe ingrediente. Acolo pastele sunt cat se poate de aldente şi simplu pregătite. Desigur, nu lipseşte mozarela de lângă ele!

Am mai încercat lasagna. Şi ea a fost o descoperire – din nou eu folosesc prea multe ingrediente!

Ne-am simţit aproape uşuraţi când am plecat din Pisa. Şi fericiţi când am aterizat în Bucureşti...

Sincer? Tot acasă e mai bine... De zeci de ori!

După experienţa cu Italia şi câteva ore de somn furate în maşină, într-o benzinărie şi într-un frig cumplit, am pornit spre Buzău. Şi bine am făcut, căci cele doua zile petrecute pe malul lacului Siriu au fost două zile de odihnă şi recuperare.

Eram singurii turişti din cabană, aşa că am avut toată liniştea dorită.

Ca să nu stăm, totuşi, închişi numai în cabană, am făcut şi o mică plimbare până la Acriş la rezervaţia de zimbri. Apoi am continuat până la cascada urlătoarea. Undeva în mijlocul pădurii de la Vama Buzăului.

E frumoasă zona. Chiar şi iarna cum am prins-o noi. Vara trebuie să fie o feerie pe acolo, căci e un loc mai puţin bântuit de turişti, bogat în vegetaţie.

Se pot face mai multe trasee, plimbări cu barca pe lac, rafting, chefuri sau meditaţii în liniştea pădurii.

Peisajul e variat. Şi ai parte de câmpii, dealuri, munţi, lacuri, vulcani noroioşi, flăcări veşnice...

Ştiu că mă repet, dar avem o ţară frumoasă. Sigur, e bine să mai ieşi din cănd în când din ea ca să o apreciezi mai bine. Aşa că şi Italia şi-a avut rostul ei. Dar dacă în Italia nu m-aş întoarce prea curând, la Buzău m-aş întoarce şi mâine!