Frica e şi ea un vampir

Azi am revenit la viaţă. După o săptămână de gripă. Somn, febră, tuse… O adevărată luptă dusă de celulele mele cu viruşii. O luptă în care sinele s-a tot plimbat, aparent adormit, într-o stare de moleşeală, vis… Pentru el a fost o perioadă de cercetare a lumilor nevăzute.

Dar azi s-a întors în planul fizic. Şi-a reluat haina. Un pic boţită, dar curăţită de viruşi.

Aseară am avut primele semne de revenire. Suficient cât să conştientizez că până atunci nu prea fusesem prezentă.

Azi sunt copleşită de amploarea senzaţiilor… Am redescoperit muzica, florile de pe verandă, iubirea din interior. Toate pulsează în aceaşi vibraţie plină de lumină şi candoare.

M-am trezit totuşi cu o senzaţie de… greaţă… Căci ieri am avut o discuţie lălâie şi deşirată, pestriţă şi îmbulinată cu multe, foarte multe, subiectivisme pline de reproşuri şi subterfugii fin disimulate. O discuţie cu Argentina cea plină de frustrări. Stârnită de un SMS de-al meu, ce-I drept un pic nejustificat la ora aceea matinală. În care îi aminteam că venitul minim pe economie a crescut de mai bine de un an şi că ar trebui să se raporteze şi ei, de-acum, la acest venit crescut şi să mai pluseze cu 50 de lei la pensia alimentară a lui Cristian.

Asta a fost ca o scânteie aruncată într-un butoi cu căcat – scuzaţi expresia, dar exact aşa a fost, căci m-am pomenit împroşcată cu această nobilă făcătură umană sau neumană.

Se pare că am atins un punct extrem de nevralgic, căci doamna şi-a îndreptat toate batalioanele către mine. Eu eram pe jumătate in delir, iar doamna îmi făcea calculele cuvenite ca să ajungă la concluzia finală: cum că sunt nerecunoscătoare şi că, dimpotrivă, eu mai am să le dau lor bani.

În fine, aceasta e o amintire din ciclu – o analizam şi o punem în sertarul cu chestii “demne de aruncat la gunoi”. Căci nu e nimic demn de menţionat.

Poate doar faptul că am surprins-o cum încearcă să mă intimideze cu ameninţări de genul: nu îţi mai trimit nimic şi să ne judecăm dacă mai vrei ceva.

Hm… Iată parşivitatea! O clipă am fost tentată să mă las speriată de aceste ameninţări, dar am o scuză – sunt în convalescenţă! După această clipă, şi după ce i-am lăsat răgaz să se calmeze, am sunat-o cu gând să îi zic concluzia. Prima încercare a fost ratată, căci, în ciuda faptului că timp de o oră îmi trimisese SMS-urile binemeritate cu toate injuriile şi creaţiile minţii ei condiţionată de 1001 de poveşti, nu terminase tolba. Aşa că m-am pomenit luată în balon.

Oamenii ar trebui să înţeleagă că nimeni nu va accepta să stea cu telefonul în mână, răbdător, ca să asculte ce injurii are cel de la capătul firului să înşire, decât dacă are o problemă cu capul! Orice om normal va închide firesc telefonul. Aşa am procedat şi eu. După vreo 2 secunde de ….virulenţe, i-am închis.

Am reuşit, până la urmă, să vorbim – adică să mai zic şi eu ceva. Şi să îi comunic mesajul meu:

-Nu mă sperii cu nicio ameninţare, iar ceea ce faceţi, faceţi pentru Cristi, nu pentru mine. Vrei, bine, nu vrei, iarăşi bine! Mie mi-e perpendicular. Cu sau fără voi, ne vom descurca noi cumva. Şi din toate Cristi va avea ceva bun de învăţat. Dar de aici şi până la toate injuriile şi chestiile personale la care ai apelat, e cale lungă şi nu cred că justificată de ceva. La urma urmei, nici ţie şi nici mie nu ne plac scandalurile. Deci, te rog abţine-te de la astfel de gesturi, că nu-ţi fac cinste… şi nu-şi au rostul.

Bogdan, ca un alt înţelept în delir ce era şi el la ora aceea(gripat), mi-a zis:

-Băi, asta s-a speriat de ceva… Că prea te-a atacat virulent. Or avea vreo caruţă de bani de care tu nu ştii şi fac pe durii.

E, toată această poveste de ieri, a lăsat mici urme în aura mea. Le-am găsit dimineţă lângă pernă.  Pândeau trezirea mea între mine şi Alesia, sfinxul torcător.

Le-am luat una câte una şi le-am privit. Sunt reminiscenţe clare de pe vremea căsniciei, când, veşnic, mă temeam că nu mă voi descurca singură, şi ajungeam să fac lucruri cu care nu rezonam, doar aşa ca să fie scorpiile mulţumite şi să ştiu eu că am de undeva un sprijin. Uneori rămâneam doar cu temerile şi compromisurile, căci ajutorul nu venea.

Dar a fost binevenită această retrospecţie. Mi-am amintit că drumul meu a fost şi pe acolo. Că a fost o vreme în care trăiam în frici. Şi că ele au fost depăşite. Un dar preţios pentru care mulţumesc universului.

Am simţit atât de evident cum încearcă să mă intimideze şi să pună hăţurile fricii pe grumazul meu. O parşivitate fără margini!

De îndată ce i-am arătat că nu i-a reuşit manevra şi că grumazul meu e la fel de liber ca al unui cal nărăvaş, doamna s-a calmat. A fost ca şi cum un fluviu înspumat şi-a reintrat în matcă brusc, temperat de forţe magice.

Deci asta e cu frica! Şi cu cei care încearcă să o folosească ca pe o armă… Te împung cu ea, dacă te laşi rănit, te fac ferfeniţă, dacă nu, abandonează lupta.

Deci, dacă unul ţipă la tine a ameninţare, ţipă şi tu a pace! Şi arată-i că nu te-a încălecat! Va intra rapid în matca liniştii fireşti.

E ca şi cum ai arăta crucea unui vampir: imediat se va retrage!

Asta e de memorat şi de spus şi lui Simba.