Niciodată singuri

Mergeam cu capul în pământ, bordura îmi ajungea până la umeri şi căutam un loc unde să mă arunc în hău.

-Fatooo, am căutat şi eu, dar nu mai e loc sub bordură! Mai bine bucură-te de viaţă, că n-ai încotro!

Cred că toţi avem şi zile mai puţin ferice. Şi la mine au fost duzini-duzini.
Mulţumesc universului că m-a ajutat să trec peste ele, prin ele, pe sub ele. 

Uneori au fost trimişi îngeri. Unii cu o vorbă bună, alţii cu daruri de tot felul.

Toate au rămas în amintirea mea…

Minunile au început când am ridicat capul şi le-am văzut. Le-am recunoscut! Căci ele erau mereu prezente, dar eu nu aveam ochi pentru ele…

Cea dintăi şi cea mai fierbinte e de pe vremea când era Simba mic. Mic cât un bebe de trei luni. Şi nu aveam niciun salariu, niciun venit. Atunci mi-a ciocănit la uşa un baiat cu ochelari pe care nu îl cunoşteam:

-Bună ziua, dumneavoastră mai daţi meditaţii la metamatică?

Făcusem asta vreo 2 ani în timpul facultăţii. Atunci cât să mă distrez, căci nu o făceam pentru bani, ci doar de dragul de a lucra cu copiii. Şi totul a început cu o puştoaică timidă de clasa a-8-a, mai puţin înzestrată pentru matematică, cu care lucrase tata o vreme, dar el îşi cam pierduse răbdarea. Mi-a dat-o mie, ştiind că îmi place matematica. Iar eu am lucrat cu mare drag cu ea. Iar ea a intrat la liceu.

Apoi mai găsisem şi alţii copii.

-Aţi lucrat anul trecut cu un verişor de-al meu şi i-a plăcut, a înţeles şi m-a trimis la dumneavoastră.

Aşa a început povestea. Încet s-au strâns mai mulţi copii.  Se aduceau unul pe altul, căci le plăcea atmosfera şi melcul care tot evada din acvariu. Şi mai şi învăţau matematică.
Am avut chiar şi unul pentru admiterea la facultate.

Toţi şi-au luat examenele şi au intrat pe unde şi-au dorit. Unii cu note mai mari, alţii mai mici – fiecare după capacităţi.

Atunci universul mi-a dat cu ambele mâini o sursa de venit. Am făcut asta vreo doi ani, timp în care am întreţinut o casă şi am crescut şi un copil.

Atunci când sunt necesităţi, universul creeaza şi soluţia.
Nici nu a fost nevoie să mă zbat! Toate au venit firesc la uşa mea. Fireşte, liberul arbitru mi-a lăsat posibilitatea şi să refuz această ofertă şi să îmi plâng de soartă. Cum se mai întâmplă câteodată printre oameni. Dar eu am ales să primesc cu braţele deschise toate câte mi se oferă şi să valorific toate ocaziile câte se iveau.

Căci ocaziile există doar dacă le şi foloseşti.

S-a mai întâmplat odată, cum mă întorceam îngândurată de la piaţă – unde cheltuisem ultimii bănuţi – şi mă întrebam cum voi face faţă a doua zi cheltuielilor şi necesităţilor… S-a întâmplat să găsesc, pur şi simplu, pe stradă, o bacnota de 500 de lei! Erau bani suficienţi pentru o săptămână întreagă!

Şi cum aş putea uita vorbele bune trimise prin îngeri în momentele cheie. Căci în zilele acelea aveau menirea să mă ridice de sub nivelul mării până la soare. Să îmi încarce bateriile pentru o bună perioadă.

-Dar cât de bine arăţi azi!

Era un coleg de serviciu. M-a surprins când mergeam cu capul între umeri de-a lungul gardului cimitirului, târându-mă către casă, într-o adâncă deznădejde…

Am ridicat ochii uimită, căci ştiam că nu arătam bine deloc… Dar atât de plăcut surprinsă de căldura care mă învăluise…

Mi-am promis atunci să fac şi eu asta ori de câte ori voi avea ocazia: să zic o vorbă bună cuiva trist, să aduc un zâmbet cuiva care are nevoie.

Azi am făcut-o pe vânzătoarea de la alimentară să râdă. Am descoperit că are prăjituri proaspete cu, slăbiciunea mea, frişcă! Aşa că de 3 zile mă tot opresc şi cumpăr de la ea câte o prăjitură cu frişcă – aşa, un mic răsfăţ de dimineaţă. Şi, de fiecare dată, le ambalează la fel: le pune pe un mic carton, iar cartonul, cu mare grijă, îl pune într-o punguţă de plastic, pe care are grijă să o păstreze umflată cu aer, ca să o poată lega la gură.

-Prăjitura din balon! Ambalată cu mare artă!

Apoi, la birou, mi-am primit şi eu vorba bună de la micuţul meu coleg cu mâini magice de grădinar.

E atât de împlinit şi fericit de când îşi pune pe picioare planul – sera, răsadurile, seminţele de la Buzău, pagina de facebook pentru promovarea roşiilor ce va să vină… Încât a devenit ghiduş ca un spiriduş al pământului. Mereu plăcut, cald şi prietenos… Ca o aripă de înger…

Îi listasem nişte hărţi – treabă pe care o fac aproape zilnic!!! – şi i le-am dat:

-Oooo, mulţumesc! Eşti cea mai dulce colegă! Dulce ca o…zmeură – că uite, pe hartă apare strada Zmeurei!

Atât de mult m-au binedispus cuvintele lui, încât trebuia să le pun aici.

Dacă eşti trist şi supărat şi ai încercat tot ce te ducea mintea şi tot aşa te simţi, înseamnă că un lucru n-ai făcut: n-ai făcut ceva pentru altcineva… Asta, cu siguranţă, te va scoate din tristeţe şi depresie.

Uneori o simplă vorbă caldă, menită să aducă un zâmbet, poate face minuni! Poate, chiar, salva o viaţă!

Căci nimeni nu e niciodată singur şi uneori primim aripi de înger…