Debut în poezii

Final în curcubeu

O undă doar ne mai desparte,

O mică zbatere, un dram de vânt.

Sau poate doar un val răsfrânt...

Războinic al luminii neînfricat,

Ce te reţine-acuma oare

Să reporneşti din nou la drum?

Asemeni fluturelui efemer,

Stau zâmbet colorat în soare.

Şi-atât cât voi putea să sper,

Te-aştep pe ţărmul meu de mare.

Tu, drag cărunt, mă vei găsi uşor

Plutind ghiduş lângă un puf de nor.

Şi inimile ni se vor atinge

În timp ce umbrele se potrivesc,

Umăr pe umăr, sânge peste sânge,

Şi-apoi picior peste picior.

Eu, muza ta-ndelung sortită,

Mă voi curba-nsfârşit multicolor.

 

Tristeţe şi iubire

Azi port o coamă împletită între tristeţe şi iubire,

O port uşor încolăcită pe umerii fragili cu piele.

Căci sânii mei mâna lui poartă într-un căuş nedefinit,

În aşteptarea şi tandreţea ce doar o umbră-au devenit.

De-aici tristeţea aceasta grea, ce-mi curge lin acum prin vene...

Căci toate câte sunt fireşti, se scurg uşor către pământ...

Iubirea este şi va fi mereu în coama mea, la ea acasă,

Căci asta-s eu, e părul meu, e tot ce ştiu să fiu vreodată.

Nu-i altă cale pentru mine, oricât aş căuta s-o schimb,

Iubirea-aceasta intrinsecă, e peste mine ca un nimb.

Ea mă ridică şi înalţă cu cele mai curate pene...

Iar uneori e atât de mare că arde orice legământ...

 

Contopirea

 

Am stat atât de aproape unul de altul...
Acum te ştiu fir cu fir...
Suflarea ta e acum în mine...
Mâna ta e acum mâna mea, iar prin vene ne curge acelaşi sânge..

Ne-am apropiat suficient cât să atingem re-formarea. 
Căci ne-am contopit în aceeaşi umbră.
Eu sunt acum cu un cap mai înaltă. Avem patru mâini fiecare,
O singură inimă şi patru ochi.

Acum, dacă tu te risipeşti, mă risipeşti pe mine...
Şi dacă eu mă risipesc, te risipesc pe tine...

Revărsare

Ma reîntorc în spirală către mine însămi.

Îmi privesc umbra printre firele de nisip
Şi mă caut în formă. Acolo e inima, ştiu...
Dar nu găsesc şi restul...
Înţeleg că  am rămas doar o inimă.

Inima ce am rămas, mă întorc către soare şi cer
Şi primesc deplin tot cât se dăruieşte...
Preaplinul mă întoarce brusc către mare...
Ca să mă vărs acolo...

Sunt o inimă între soare, aer, apa şi pământ...

Cum de nu vrei?

Cum de nu vrei să laşi masca acum?
Tu chiar nu vezi că asta eşti?
Sunt aici, în faţa ta, chip pe chipul tău,
Inimă pe inima ta. Şi sunt tu.

Dar închizi ochii.
Nu vrei să te vezi. Alungi iubirea.
Te temi de recunoaştere.
O lacrimă sărată îmi curge în sânge.

Mă vărs în mine însămi
Aruncându-mă în neştiinţă...
Căci e nefiresc să alungi iubirea...
Şi nu vreau să mai ştiu de asta.

 

Iubită sunt

Cu fiecare val ce mă inundă,
Iubită sunt şi luminată.
Pieptul meu urcă şi coboară
Într-o deplină dăruire.

Prin degete îmi curge nisipul
Care măsoară anii ce-au trecut.
Sunt o clepsidră întoarsă acum.
Oricum aş sta, iubită sunt.

Cum se mai poate măsura nisipul
El pe sine însuşi,
Când totul şi-a pierdut conturul
Şi e doar o curgere deplină?

 

 

Reîncepută sunt

 

Respir din mine însămi.
Nu mai ştiu dacă ceea ce simt pe buzele sărate
E sărutul mării sau sunt eu însămi.
Căci lacrimile au spălat orice dorinţă.

M-am curăţit. Aştept cu braţele deschise
Şi inima-nălţată să mă ridic.
Asemeni unui şarpe cu coada-n gură
Sunt eu acum reîncepută.

Căci am pornit de unde sunt
Şi am ajuns tot unde sunt.
Acum doar muşc din mine însămi,
Mă macin fin într-o iubire infinită...

 

Spre mine însămi

 

Un pas mă mai desparte

De toate câte sunt.

Un pas către divinitate,

Acolo unde nu mai sunt.

În faţa mea mă-nclin

În infinită graţie.

Mă-nalţ către interior,

M-aplec către înalt.

Iubirea este cheia

A toate câte simt.

Iubirea topeşte egoul

 

Divitatea ne-o face câteodată atât de bine, încât nu mai e loc pentru altceva lângă noi.
Aparent singuri, rămânem în infinită dragoste şi împlinire.
Din forma fizică e trist şi dulce să vezi spiritul care zboară prin adâncuri.
E greu de înţeles. E greu de adâncit toată simţirea care te loveşte. Căci nu ai înţelesurile cunoscute.
Te izbeşte de stânci şi de nisip ca apoi să te ridice către soare, pe lângă zborul pescăruşilor.
Şi totul simultan. Căci în acelaşi acum tu eşti şi apă şi pământ şi aer şi soare.
Da, e posibil să trăieşti totul într-o clipă, atât de intens încât nu mai eşti nimic!
Brusc pierzi orice contur... Dorinţele dispar într-o iubire infinită.
Nu mai dăruieşti nimic. Devii dăruire.

Suflet regǎsit

Sunt tot eu, știu asta,

Dar am nevoie de tine pentru a mǎ regǎsi

Ȋn spațiul creat.

Mǎ privesc, fațǎ ȋn fațǎ,

Pari a fi tu, dar știu cǎ ești imaginea mea.

Inima o ia ȋn goanǎ peste secole.

Ne regǎsim ȋn liniște.

Am iesit din același pǎmȃnt

Și suntem sfințite cu aceeași apǎ.

Dar am uitat asta.

Ne recunoaștem vag acum,

Abia simțit.

 

Ȋn seara aceea

Ai vrut sǎ dai buzna ȋn povestea mea,

Iar eu m-am rușinat și supǎrat.

Era o poveste cu o mandalǎ care trebuia spartǎ,

Dar nu mǎ ȋnduram…

Așa cǎ m-am rǎtǎcit pe strǎzile din jurul tǎu,

Evitȃndu-te, iar tu ți-ai fǎcut griji

Și le-ai aruncat asupra mea

ȋndepǎrtȃndu-mǎ de marginea sufletului tǎu.

 

Sunt stȃnca

Sunt stȃnca pe malul mǎrii ȋnvolburate.

Valurile mǎ izbesc, iar eu rǎmȃn.

Ȋn nemișcare, ȋn spațiul aproape tangibil

Devin formǎ arsǎ de soare și bǎtutǎ de valuri.

 

 

Zborul Pescǎrușului

Vȃntul ȋl ridicǎ și ȋl coboarǎ ca ȋntr-un dans mistic,

Iar el ȋnvațǎ sǎ ȋmbrǎțișeze rafalele puternice

Ȋntr-o-mpǎcare deplinǎ cu tot ceea ce nu poate controla.

Amintirea stȃncii dure de pe țǎrmul ȋnvolburat

Și cǎderea din ȋnalt ȋn apele sǎrate,

Ȋl țin treaz ȋn abandon total cu clipa de acum. 

 

 

Izbăvită sunt

Şi peste toate câte-au fost simţite

O umbră stă acum. Căci am uitat de tine,

Dar am pierdut şirul meu.

Nu mai e mâna care să dea pagina.

Aştept înafara timpului

Un sens către care să îmi reiau drumul.

Izbăvită sunt de tine,

Dar am rătăcit cărarea.

Iza