Aşchia din inima mea

Am vrut să te scot din inima mea... Da, chiar am vrut asta!

Pentru că am văzut că şi pe ea o săruţi la fel ca pe mine, că şi pe ea o priveşti la fel ca pe mine, că şi pe ea vrei să o aduci aproape de inima ta...

Aproape îmi reuşise... 

Atâta doar, că am adormit şi, pe nesimţite, dincolo de vigilenţa egoului rănit, tu te-ai furişat înapoi...

Dimineaţă am găsit în faţa patului meu o bucăţică din tine.  

Căci aşa faci tu – te mai risipeşti din când în când pe unde te prinde seara. 

Era ca un lemn roşiatic, plin de fibre. Ca o aşchie mare. Am luat-o şi am strâns-o în palmă. Pulsa. O parte din inima ta era legată de acea bucată roşiatică.  Am lăsat-o să urmeze firul firesc. Acum e şi ea acolo, în inima mea... 

Ultima bucăţică din tine... înfiptă ca o aşchie în inima mea...