Şedinţă foto cu pisoi pufoşi

Dragii mei, dacă vreti un sport nou, pufos, pe care să îl puteţi practica în căldura propriei case, vă recomand fotografiatul de pisoi!

Dar nu unul, ci 4 să fie!

Ieri am scos trepiedul şi am fixat camera pe el. Am realizat un mic decor – am aşezat cu mare artă pe pian un prosop mare, azuriu, care contrastează minunat cu griul perl al ... modelelor mele.

Pregătirea studioului nu a durat mult. Asta a fost treaba uşoară.

Ca să fiu sigură că am fixat corespunzător trepiedul şi camera, am adus un mic fotomodel şi i-am făcut câteva cadre.

Pe moment, nu m-a deranjat că i-am prins doar codiţa, sau doar o mustaţă, căci făceam doar teste. Am reglat totul în parametrii optimi pentru condiţiile de lumină şi culoare de care dispuneam.

Aşa că am invitat şi celelalte 3 fotomodele pe platou.

De fapt, ... unde e primul?!

Aha, fugise de pe pian, pe perna de pe pat(pianul e lângă pat), iar de acolo se pregătea să escaladeze gema de ametist(care e tot lângă pat) şi să fugă la patentul lui, probabil, în cutia cu scule a lui bunicu’.

Dar l-am prins la timp. L-am aşezat lângă ceilalţi 2 fraţi ai lui.

2??? Unde e unul?!

Ah, uite-l! Taman cobora pe prosop, pe partea laterala a pianului. Era ca Tarzan pe copac.

L-am dezlipit de prosop şi l-am aşezat lângă fratele lui...

Cum?! Unde sunt ceilalţi doi?!

Pana mea! După calculele mele sunt 4 pisoi! Sunt un om cu 16 ani de matematică la creieraş, ar trebui să ştiu că 4-1=3.

E, dar pe pianul meu, 4-1 face întodeauna mai puţin. Din ce în ce mai puţin!

Cât recuperam un pisoi care nu ieşea la număr, dispărea altul, sau alţii, sau toţi ceilalţi 3 din cadru.

După 10 minute eram extenuată şi transpirată...

Clar! Aveam nevoie de un asistent.

Aşa că am chemat un leu cu ascendent în leu din camera alăturată:

-Băăăăăi! Vino să mă ajuţi că nu pot singură!

A apărut Simba, marele leu. El ştie cum să îi ia pe micii pisoi. Întodeauna.

-Da, măi, ce urlii aşa?! Ce vrei?!

-Să le fac poze! Cu mare artă! Dar nu stau!... Am obosit să îi tot aşez... Cât pun unul, fug ceilalţi, îi prind pe ceilalţi, fuge primul...

Simba râdea, desigur, privindu-mă cum zăceam obosită lângă camera mea bine înfiptă pe trepied.

Pisoii mişunau, fiecare pe unde era fix în acel moment magic:

-unul era încă pe pian şi se pregătea să dispară din cadru pe partea nevăzută a prosopului albastru;

-altul, alpinist, atârna pe o laterală a decorului, exersa coborârea cu codiţa în jos;

-după codiţa antenă, l-am dibuit pe al treilea care tocmai demara în trombă cu picioarele dinaintea celor din faţă către cutia cu scule de la capătul holului.

-Ivan doar stătea curios în funduleţul lui pufos şi mă privea de lângă piciorul trepiedului, ingenuu cu o mustaţă în sus. Apoi cu cealaltă.

După ce s-a distrat pe săturate de imaginea mea de fotograf terminat şi deznădăjduit, rămas fără modele, căci între timp toţi dispăruseră! Până şi Ivan! Simba a decis să preia frâiele:

-Hai că ţi-i aşez eu!

O vreme mă delectez cu următoarea imagine: Simba cu 4 pisoi persani care fug care încotro. El, marele leu, îi strânge laolaltă pe pian, îi întoarce, unul câte unul cu faţa către obiectiv. Până a ajuns la ultimul, primii sunt deja cu fundul către obiectiv, sau au fugit din cadru. El o ia de la capăt, cu infinită răbdare.

Acum râd eu în hohote. El mă priveşte serios şi îmi zice:

-Băi, fii pe fază, că am o idee. Când zic eu, tu faci poza.

Îi ia toţi în braţe unde îi orânduieşte pe acelaşi sens codiţă -> mustaţă şi îi aşează încet în decorul albastru. Încă îi ţinea aşa grupaţi, pe toţi 4, cu două mâini fixate deasupra lor.

-O să le dau drumul! Acum!

Eu am apăsat pe declaşator. Clik!

Ia să vedem ce a ieşit:

Da, avem doi pisoi în cadru – pe cei din mijloc care nu au avut timp să plece, şi câte o codiţă pe laterale – sunt ceilalţi doi, de pe laterale.

Credeţi-mă! Pe cuvântul meu că în fotografia aceasta sunt 4 pisoi persani!