Am surprins gestul pe stradă, în Sibiu. Între un bărbat şi o
femeie trecuţi de 44 de ani, deloc stingheriţi de prezenţa celor din jur…
Dintâi nu am fost sigură că am văzut bine – eram obosită şi mai mult intuiam imaginile
decât le vedeam.
Aşa că m-am focalizat cu mai multă atenţie asupra lor. I-am
pândit cu sufletul la gură, rugându-mă să repete gestul acela la care avusesem
sentimentul că am fost martoră.
Şi el a venit! De
data aceasta a fost clar!
Simplu, curat, pur…
El a prins-o tandru cu vârful degetelor de bărbie şi i-a
sărutat buzele, acolo, în mijlocul mulţimii. Fără reţineri! Fără priviri furişate,
sau ruşinate, în stânga sau în dreapta, complet implicat şi plin de duioşie… Ea
nu a cerut acest sărut… El i l-a dăruit aproape pe neaşteptate…
M-am surprins înduioşată până la lacrimi. Zâmbeam încântată.
Şi întristată.
Căci am realizat că… eu nu am avut niciodată parte de un
astfel de sărut… Că săruturile pe care le-am primit, toate, au fost cerute… Uneori
îndelung cerşite…
De ce mă simt acum ca
o cerşetoare la colţ de sărut?!
Pentru că asta sunt!
Şi, dacă îi voi cere universului un astfel de sărut, o voi face tot pentru că
sunt o cerşetoare de iubire…
Iată-mă, din nou, însingurată ca o floare de colţ… De colţ
de sărut…
Binecuvântaţi aceia
care dau săruturi curate la colţ de iubire… Fericiţi aceia care primesc astfel
de săruturi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu