Toate relaţiile duc către tine însuţi

Femeia şi bărbatul sunt faţete diferite ale aceluiaşi întreg. Se caută, se ciocnesc, uneori se potrivesc pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp şi rămân împreună prin viaţă.

De fiecare dată întâlnim exact partenerul de care avem nevoie în acea etapă a vieţii. De exemplu, dacă avem nevoie să devenim independenţi şi puternici, vom întâlni parteneri lângă care să exersăm aceste aspecte. Iar ei vor fi acei oameni care, prin faptul că nu ne vor susţine prea mult, ne vor transmite, zi de zi, mesajul de care avem nevoie: “Pe mine să nu te bazezi! Singurul pe care te poţi baza eşti tu însuţi!”

Cât timp suntem prinşi în acea poveste e posibil să nu realizăm acest aspect şi să alegem să ne simţim frustraţi de lipsa de suport a pertenerului. Dacă, însă, vom conştientiza mesajul, îi vom mulţumi şi vom merge mai departe.

E firesc ca oamenii să se schimbe. Se poate spune că nu suntem niciodată la fel.

Nu îi poţi cere partenerului tău să fie şi azi omul care a fost ieri, pentru că acest lucru este nefiresc. El se va schimba, fie că vrei, fie că nu vrei tu. Şi e bine să conştientizezi faptul că şi tu te schimbi.

Te poţi întreba, însă, la modul cel mai serios, dacă mai ai ceva de împărtăşit şi descoperit lângă acel om nou, tu însuţi, un fiind om nou.

E posibil să aflii că relaţia şi-a atins scopul, că amândoi aţi atins acel potenţial care era încifrat între voi. Şi că e vremea să îi dai drumul partenerului. Sau să îţi deschizi tu aripile şi să mergi mai departe, către noi descoperiri interioare, către o altă relaţie, sau către solitudine deplină. Depinde în ce punct ai ajuns cu evoluţia.

Necesitatea de a avea un partener e firească atâta timp cât nu te cunosti şi nu te iubeşti deplin. Dar, atunci când te vei cuprinde cu totul şi te vei iubi cu adevărat, pe tine, fiinţa aceea care are tot ce este nevoie în interior, necesitatea se va dizolva de la sine. Vei deveni omul fercit prin viaţă, chiar şi în solitudine totală, capabil să ofere iubire oricui, necondiţionat şi fără aşteptări.

Căci drămuim în mod egoist această ofertă de iubire, atunci când nu ştim cât de multă avem în interior. Punem condiţii, cerem reciprocitate şi avem aşteptări. Iar toate, inevitabil, ne vor duce către frustrări. Pentru că iubirea poate fi trăită doar atunci când o dăruieşti. Niciodată când o primeşti.

Iar, în final, dincolo de toate relaţiile avute, căutările înfăptuite, suferinţele şi bucuriile trăite, rămâi tu, omul nou, plin de iubire, în deplină împăcare şi liniştire sufletească, capabil de cea mai fumoasă relaţie: aceea cu tine însuţi.