Un lac de iubire, curată, fără obiect…

Sunt femeie şi simt preaplinul acestei încărcări.

Căci universul îmi tot dă. Iubire. Iubire curată, fără obiect.

Sunt un lac de iubire. Izvorul lui e nesecat.

Firesc, apare necesitatea de a dărui. Şi, încă, nu ştiu să dăruiesc fără martor. Fără obiect.

Îmi îndrept atenţia asupra cerului şi trimit acolo o parte din fluxul iubirii. Dar primesc însutit înapoi…

O vreme am încercat să dăruiesc din iubirea aceasta bărbatului. Singurul care ar fi putut să o primească fără să o întoarcă. Dar, am descoperit cu tristeţe,… că el nu are nevoie… Pe el nu îl atinge nimic… Aşa că, din nou, iubirea curge înapoi către mine. E drept, neîmpărtăşită şi nemultiplicată.

Am încercat chiar să fac trotuarul, să îmi dăruiesc iubirea asemeni unei curtezane, dar fără a aştepta nimic în schimb. Câţiva s-au oprit, întrebând de preţ… Iubirea, însă, pentru mine, e nepreţuită. Iar asta i-a făcut să plece suspicioşi alegând curtezana cu preţul corect.

De ce, Doamne, îmi tot dai?!

Ai uitat să mă înveţi să dau mai departe… Şi ea se tot strânge aici, în mine…

Un lac de iubire, curată, fără obiect…