marți, 4 august 2015

Legământul

Tu scrii despre moarte… Întru iubire…
Eu, încremenită în faţa ta, încerc să nu te opresc din drumul tău…
Dar… ceva mă împinge să nu te las… Nu încă!
Mă trezeşte legământul pe care nu-l mai ştiu, dar îl respect dumnezeieşte,
Şi mă pun chezaş în faţa ta că nu ai terminat aici!

Firele dintre noi se încurcă...
Acum eu fac ceea ce ar trebui să faci tu şi invers...
Dar nu contează, căci totul e în oglindă…

Dincolo de noi e un alt drum… Niciunul dintre noi nu l-a văzut.
Dar eu l-am visat…

Într-o altă viaţă… 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu