Fidelitatea este ceva ce vine de la sine. Nu trebuie cerută.
Şi nu poţi nici să o impui. De fapt, dacă ea este prezentă, nici nu va fi
pomenită. Pentru că fidelitatea este ceva atât de firesc încât nu necesită
dovezi sau discuţii despre existenţa ei.
Dacă se pune în discuţie fidelitatea, să ştiţi că e primul
semn că ea lipseşte din acel cuplu. Chiar şi afirmaţiile de genul: “îmi este
fidel” sau “îi sunt fidelă”, sunt astfel de semne.
Totuşi, de ce este nevoie pentru ca cei doi să ajungă la
această fidelitate firească, deplină?
În primul rând, e absolut necesar să întâlneşti acel partener căruia să îi poţi fi
fidel.
Iar acesta este un om care priveşte în aceeaşi direcţie ca
şi tine. Poate nu vede orizontul la fel ca tine, dar e gata să împărtăşească cu
tine ceea ce simte şi trăieşte. Prin cuvinte, dans, tăcere…
Acolo unde fiecare
priveşte în altă direcţie, cei doi nu se pot întâlni.
Şi asta pentru că un
vis pe care îl visezi singur e doar un vis şi doar un vis visat împreună cu
altcineva poate deveni realitate.
Acolo unde fiecare zi este o ocazie de a mai descoperi ceva
împreună, fidelitatea devine martor tăcut.
Acolo unde fiecare din cei doi simte că poate fi el însuşi,
fără rezerve sau teama că va fi judecat, fidelitatea se va instala pe
nesimţite.
Acolo unde cei doi pot discuta nestingheriţi despre orice,
descoperind sensuri noi prin ochii celuilalt, fidelitatea devine firească.
Vei ştii că l-ai întâlnit, cu siguranţă, căci aşa ceva nu se
poate trece cu vederea…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu