Faţa trădează viaţa

Tanti Mia, femeia vrednică de serviciu, mi-a povestit azi, pe îndelete şi în timp record, o mare parte din viaţa ei. Am aflat că are 3 fete şi un băiat. Şi o viaţă pe lângă un soţ pe care ar fi vrut să îl părăsească, dar… Dar.

-Doi copii seamănă cu mine – una din fete şi băiatul… Sunt Frumoşi tare. Celelalte două fete, deh, seamnă cu el. Nu sunt aşa frumuşele. Că el nu e frumos deloc. Da' măcar de nu ar mai bea. Că mereu îi zic: să ştii că nu mai stau după curul tău şi te las să suferi. Da’ ce, mă ascultă?! Are pancreatită şi ficatul gras… Şi copiii îi mai spun. Şi doctorul. N-ascultă de nimeni… Mă mai supăr câteodată: trebuia să te las, mă, că toată viaţa ai băut! El îmi zice de pensia lui…Da’ ce?! Are şi el 1200 lei. Şi din ăştia mereu lipsesc 450 lei. Zice el că îi opresc din ea din urmă, că i-au calculat greşit. Dar eu cred că are pe una.

Aici se opreşte şi râde amuzată:

-De parcă ar mai putea ceva… Eh, trebuia să îl las când eram mai tănără, că mă descurcam eu cu 4 copiii. Dar pe vremea aceea era ruşine să divorţezi… Maicămea zice: "las’, că şi eu m-am chinuit cu al meu… Zilele mi le-a mâncat!" Şi s-o vezi acum: dichisită, aranjată. Tata a murit de 20 de ani. Era un om ursuz şi bolnav…

A plecat spre casă Tanti Mia. Şi m-a lăsat. Plină de informaţii. Sub vişinul nins de flori înmiresmate. Iar eu priveam în urma ei: o femeie încercată de viaţă şi plină de viaţă. Şi haz de necaz.

O oră mai târziu.

Treceam cu cafeaua prin faţa patiseriei lui Nety. Turcoaică. Maestră în cozonaci cu nucă şi cacao.

Speram eu să mă furişez cumva.
Ea să nu mă vadă.
Eu să mă ascund sub coroana vişinului şi să îmi savurez cafeaua de la ora 14.

-Bunăăă ziuaaaaa….

Mă văzuse… Degeaba priveam acum fix în sens opus. Nety era la datorie în ferăstruica micii patiserii. Rumenă şi încinsă de la cuptorul care merge non stop. Cântărea nişte gogoloaie de aluat.

-Bună ziua. Dar ce meşteriţi aici?

-Plăcinta cu brânză. Că până acum am făcut…

Ṣi a început să mi le înṣire toate cele bune… 

Care erau deja erau expuse îmbietor:

 - Minunatele ei cornuleţe cu rahat – culmea, urăsc rahatul din prăjituri, dar cornuleţele astea mi-au furat minţile!

 - Apoi fursecurile cu aluat fraget şi nucă – iamiiii. Se topesc în gură. Muuuulte. De fapt, toate!
 - Baclavalele – de care nu te mai saturi, zău! Dacă ai făcut greşeala să pui una în gură, intrii în delir, mintea o ia razna şi nu te mai opreşti până nu dai gata vreo 10. Scurt! Simţi că ţi s-a strepezit creierul de la atâta dulce… Şi începi să vezi bulinele alea roz. Care, de obicei, nu se văd. 

Mai avea nişte minuni şi pe partea cealaltă a vitrinei, dar acolo mi-am dat interzis! Nu de alta, dar şi aşa, numai partea stângă de vitrină a devenit un obiectiv greu de ocolit… În caz că sunteṭi curioṣi, cred eu că pe dreapta sunt şuberecul şi plăcinta cu brânză.

-Să ştiţi că abia m-am abţinut azi ca să nu vin să dau iama prin prăjituri… Că m-am cam îngrăşat…

-Eeee, aşa e la început. Că şi eu. Am început în februarie anul trecut aici, şi, în prima săptămână am mâncat în fiecare zi din toate! Da' din toate! Acum, să nu le văd! Mai mănânc aşa, câte o plăcintă cu brânză, dar şuberecul să nu-l văd deloc! Iar acasă nu mai bag mâna în făină. Dar nici copiii nu mai cer, că le aduc de la patiserie ce mai rămâne. Mai cere soţul câte o jumară. Că avem şi noi jumări, ca voi, dar din grăsime de oaie. Şi vrea să mănânce cu fasole. I-am zis că nu îi fac. El, că să le iau să i le fac aici! Dar ce, am înebunit?! Asta n-am mai făcut! Să mă car cu jumările după mine!

Începuse să îmi placă să stau aşa, în buza patiseriei, în arome de aluat vanilat cu nuci… depănând imagini cu familia lui Nety, turcoaica de la patiseria cu cozonaci. Am incitat-o să continue, cu întrebarea magică:

-Câţi copii aveţi?

-Am doi copii! Două fete mari! Una are 20 de ani, cealaltă 17!

-Ooooo, dar câţi ani aveţi?!

-Am 47 de ani!

M-am holbat o clipă la ea: tenul neted, fără pic de riduri, o faţă veselă, rumenă, pistruiată… O ţinută demnă, dreaptă, sânii fermi pe sub şorţ. Cu băsmăluţa aceea roşie pe cap, părea o copilă…

-Clar! Nu îi purtaţi pe toţi la dumneavoastră!

-Eeee, dar nu ştiţi cum se zice? Faţa trădează viaţa! Eu am avut o viaţă bună. Şi am! Am soţ bun, doamnă! Mă iubeşte şi e înţelegător.

Hmmm, tanti Mia...
Are ea o faţă zâmbitoare şi se înroşeşte repede în obraji, căci e mai emotivă de felul ei. Dar îşi poartă toţi anii cu ea. Căci are un pic peste 50 de ani şi e aplecată ca un ghiocel, sânii lăsaţi, umerii aduşi către pământ... Ai impresia că se scurge ca o lumânare… Către pământ…

Faţa trădează viaţa… Sau viaţa trădează faţa…