Simbolul păcii

A dat buza în cameră. Roşu de în obraji. De încântare. Şi mi-a vârât sub nas pumnii strânşi. În primele secunde, cât am focalizat, m-am retras un pic din calea exuberanţei lui. Apoi am desluşit imaginea. Şi duioşia m-a cuprins. Era un porumbel...

-Pot să îl ţin şi eu?...

-Da, dar vezi cum îl iei să nu zboare pe aici!

L-am luat cu grijă, dar, în timpul transferului a prins o clipă în care şi-a eliberat o aripă şi s-a zbătut un pic. Era acum în mainile mele, cu inima bătându-i nebuneşte...

Am susurat...

-Ştii, poate muri de spaimă...

-Da, ştiu! Taică-miu m-a certat ca i l-am luat de pe pervaz... Aşteaptă turbat să i-l duc înapoi.

Am început să-i îngân uşor un cântec gutural. Aşa mi-a venit în suflet. L-am simţit cum se linişteşte în pumnii mei.

-Gata! Dă să-l duc înapoi!

Am rămas buimacă în urma lui. A vichingului. Căci el fusese mesagerul.