Ea
s-a ridicat cu gând să îl conducă pe băiat în grădina cu trandafiri. S-a
ridicat ṣi el ṣi
a schiṭat un pas abia simṭit. Fata a simṭit intenṭia lui. Aceea de a o strânge la
piept. Dar a păṣit grăbită înaintea lui, evitând sfioasă mâna eterică care se
întinsese în urma ei.
Stăteau
acum afară, sub viṣinul înflorit. În soare. Conectaṭi cu fire nevăzute.
El
a ridicat mâna ṣi a cules o floare de viṣin pe care a mâncat-o cu poftă.
O
ninsoare albă a coborât asupra lor ca o binecuvântare celestă.
Se
scuturau asupra lor petalele de flori.
Şi-a scos ochelarii şi fata s-a văzut în ochii lui luminoşi. Atât
de frumoasă şi plină de iubire...
Au stat acolo, răsfăţaţi de soare şi binecuvântaţi de vişin.
Într-o îmbrăţişare nerostită şi neînfăptuită. O îmbrăţişare energetică,
subtilă, nevăzută.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu