Omul din piaţă

În uşa standului în care eram, a apărut un bărbat.  Peste umărul meu, cu o voce dogită, uşor răstită, dar politicoasă, a întrebat:

-Prenandez aveţi?

Vânzătoarea l-a privit scurt pe deasupra ochelarilor şi i-a răspuns fără drept de apel.

-Nu îţi dau eu ţie prenandez!

O ştiu de ceva vreme pe vânzătoarea aceea(la ea găseşti cam tot ce ai nevoie şi trec deseori pe acolo). E plăcută, amiabilă, haioasă, deschisă, nonconformistă. Şi asta cu toată lumea.

Prin urmare, nu înţelegeam atitudinea răspunsului ei şi mi-am îndreptat atenţia către bărbat. La el era răspunsul.

L-am scanat rapid, atât cât am mai avut timp până să iasă din stand. Avea trăsături armonioase. Ferm conturate. Chiar aş putea spune că era un bărbat frumos. Purta barbă. Se vedea că fusese îngrijită. Acum, în jurul gurii, avea prinse nişte resturi. Iniţial am crezut că e mâncare – puteau fi acolo de la omleta de la micul dejun, iar el, din nebăgare de seamă, ieşise aşa pe stradă.

Acum ştiu. Nu era mancare, ci prenandez.

Purta o salopetă de lucru din doc gros. Murdară. Dar asta putea fi pus uşor pe seama meseriei. Putea fi un săpător pe şantier.

Am ieşit în urma lui şi am putut vedea cum a cumpărat sticluţa de prenandez de la un alt stand. Vânzătorul de acolo îl privea lung. Cred că se întreba şi el dacă să i-o dea sau nu… I-a dat-o.

Bărbatul a ieşit din stand. Eu eram acum în faţa lui la câţiva paşi. Am încetinit, lăsându-l să mă ajungă din urmă, ca să îl pot vedea mai bine.

Vorbea.

-Şi, vrei ceva de mâncare?

O clipă am crezut că încearcă să mă acosteze – căci mă cam holbasem la el, iar el putea interpreta asta ca pe o ivitaţie. Dar nu, nu privea în direcţia mea. Nu vorbea cu mine. Şi nici nu vorbea la telefon. Vorbea de unul singur. Şi era prietenos.

-Da, vreau…

-Îţi iau un şuberec? Ia zi, domnule, vrei un şuberec, sau altceva?

-Ar fi bun un şuberec…

Am ieşit din piaţă şi, prin fereastră, indiscretă, curioasă şi oarecum protejată de opacitatea geamului, l-am privit din nou. Mai pe îndelete şi… mi s-au tăiat picioarele…

Semăna mult cu un prieten drag…

Am fost copleşită de o avalanşă de emoţii. Pieptul s-a umplut de lacrimi care au urcat prin mine. Un nod imens. Am răbufnit şuierat cu ochii înlăcrimaţi…

-Doamne… Cum e posibil?...

Nu era el, dar putea fi. Asemănarea aceasta, brusc, m-a făcut să empatizez cu necunoscut din piaţă. Care îsi are povestea lui. Pe care nu o ştiu. Dar care poate fi povestea unui prieten drag… pierdut prin viaţă…

Ajunsă acasă, am căutat googălit după două cuvinte “prenandez aurolaci”. Şi am deschis primul link găsit.

 “Consum de prenandez(inhalanţi)” găsit pe  SfatulMedicului.ro…

E incredibil ce am citit acolo… Comentariile sunt şi mai bulversante. Pe alocuri tragicomice…

http://www.sfatulmedicului.ro/comunitate/abuz-dependenta-si-intoxicatii/consum-de-prenandez-inhalanti_26528

N-am mai deschis şi alte linkuri…