Iubirea

Iubirea e o stare. Divină, celestă, vecină cu cerul…

Îi simṭi graṭia doar atunci când o dăruieṣti. Sub orice formă. Fie că scrii, fie că desenezi, fie că faci fotografii, fie că pui trandafiri în grădina Rosaliu.

Îmi deschid sufletul ṣi las cuvintele să curgă acum…

Iubesc ṣi e divin.

Iubesc ceea ce fac acum, în această clipă.

În care scriu ṣi ascult:

https://www.youtube.com/watch?v=HsHKWGHkH0M&index=12&list=RDPa58TdbRGJ4

Pentru că ceea ce simt iubire se numeṣte.

E atingerea clipei de liniṣte, fericire ṣi împăcare pe care o căutăm cu toṭii toată viaṭa.

E acea energie benefică care pulsează din creṣtet până în tălpi.

E acel sunet pe care îl simṭi în vârful capului atunci când ai atins cerul.

Cuvintele sunt limitate. Se bulucesc la uṣa inimii.

Iubirea e … acel ceva capabil să topească orice gând fals, izvorât din ego.

Capabil să îṣi ducă înṭelesurile dincolo de cuvintele prea puṭine.

Capabil să aducă zborul fără aripi.

Capabil să înmoaie orice prejudecată, lege ṣi fărădelege.

Capabil să schimbe legăminte.

Capabil să sfinṭească doi oameni dincolo de orice legământ sau cununie.

Capabil să reducă imposibilul la tăcere veṣnică.

Capabil să mute munṭii din loc ṣi sa aducă orice om acolo unde îi e locul, fără timp ṣi spaṭiu.

Capabil să transforme plumbul în aur.

Iar cel ce iubeṣte devine Alchimistul lui Paulo Coelho.

Fiecare dintre noi a primit tot ce e necesar pentru a iubi. Universul ne-a dat cu ambele mâini din graṭia divină. Ne-a făcut zei ṣi zeiṭe.

Omul, binecuvântată fiinṭă… Capabilă de iubire…