Învăţăm să fim părinţi încă de mici

Aveam 4 ani când ai mei au cumpărat un birou nou. Imens. Culoarea mahonului. Lăcuit cu mai multe straturi.

Iar eu tocmai învăţasem la grădiniţă cum să desenez cu acul pe mobilă. De la un coleg. Şi am fost tare fericită acasă să stau cuminte o vreme şi să fac ceea ce învăţasem la grădi! O oră am fost cel mai liniştit copil din lume. Exemplar! Căci am desenat pe noul birou, cu mare drag şi pe îndelete. Cu acul. Apoi, mândră de ceea ce făcusem, m-am dus şi l-am luat de mână pe tata şi l-am tras după mine până în faţa operei mele de artă.

-Uite!

Nu mai ştiu exact cum s-au derulat evenimentele, dar ştiu că am fost aspru pedepsită. 

*Mi-am luat şi câteva scatoalce la cur. Spre deliciul lui fratimiu.

*O vreme am avut interzis la poveşti (pe vremea aceea  - adică prin anii 1977 -  aveam pickup şi vreo 100 de discuri cu poveşti. Absolut adorabile! Era un fel de teatru radiofonic pentru copii. Greuceanu, Casuţa din pădure, Păcală, etc... Ascultatul poveştilor era una din activităţile mele favorite.)

*Mi-au luat păpuşile.

*Nu m-au mai lăsat afară, la joacă. 

Adică... pedeapsă completă, căci mi-au dat interzis la toate sursele de distracţie posibile. Şi o bătăiţă scurtă!

Aceasta este prima supărare pe care am păstrat-o în amintire, pentru că m-a marcat emoţional. De ce? Pentru că aveam 4 ani şi nu înţelegeam de ce am fost pedepsită!!!! Ştiam doar că fusesem cuminte şi desenasem! Ba desenasem şi atât de frumos! Era ceva nou ce abia învăţasem!
În plus, în ziua aceea nici măcar nu mai fugisem de la grădiniţă(cum făceam zilnic, căci nu-mi plăcea deloc să stau acolo). Eee, în ziua aceea chiar îmi plăcuse la grădi, pentru că învăţasem ceva nou şi frumos şi nu mai fugisem!

Iar ai mei m-au pedepsit! Era o nebuloasă totală în capul meu... De ce am fost pedepsită dacă am stat cuminte şi am desenat atât de frumos?! Şi, deloc de neglijat, nici nu fugisem de la grădiniţă...

Scena s-a repetat, într-un mod absolut epic, dupa 23 de ani, dar astfel: eu eram părintele, iar fiimiu a desenat cu culorile lui noi, cerate, pe tapetul meu nou, abia pus! Tapetul roz cu bleu, la care muncisem atât de mult. 

Stătuse cuminte şi desenase. Frumos tare... Pe toţi pereţii... Unul nu a scăpat de talentul lui în devenire!

Am intrat în cameră şi am văzut, pentru început, peretele din faţă. Am dus mâna la falcă, străfulgerată...

-Ioi!

Apoi l-am văzut şi pe cel din stânga...

-Mamăăăă....

Apoi pe cel din dreapta...

-Aoleo...

Apoi m-am aşezat pe pat căci mi se înmuiaseră genunchii. Pe peretele din spate nici nu m-am mai uitat.

Fiimiu mă privea radiind de fericire.

-Uite!

Brusc am devenit copilul de 4 ani care desenase cu acul pe noul birou... Şi am retrăit toate acele amintiri – adânc îngropate în fiinţa mea!

Când am revenit din trecut şi am dat ochii cu zâmbetul până la urechi al lui Simba, m-a bufnit râsul! 

Trecusem într-o stare fantastică! Din mama îngrozită din urmă cu 3 secunde, devenisem eternul copilul fericit că a desenat!

L-am luat cu drag în braţe şi i-am vorbit:

-Dragul meu, e taaaare frumos ce ai făcut! Tu ai stat atât de cuminte şi ai desenat atâââta de frumos! Bravo! Dar am uitat să îţi spun că nu trebuie să desenăm pe tapet. Ai văzut cât am muncit să îl punem?

-Da...

-Nu-i nimic, nu ai ştiut. E vina mea că nu ţi-am spus. Dar, te rog să nu mai desenezi pe tapet. Da?

-Da.

Copil cuminte, n-a mai desenat pe tapet. Acum ştia că nu e indicat. 
A desenat pe mochetă!!!! Cu un marker gros, roşu intens, desenase un cerc dublu - triplu pe alocuri. Era un garaj nou-nouţ pentru maşi-mama lui!

Inutil să vă mai zic că mocheta era şi ea nouă. Cam aşa se întâmplă când ai copil nou – înnoieşti şi restul ca să îi fie totul în ton cu copilul, nu?! Era o mochetă gri perl! Roşu acela intens era bine plasat, exact pe centru – se vede că de mic avea simţ geometric şi nu a fost o problemă să încadreze un cerc în pătratul mochetei – şi contrasta impresionant cu griul perl al mochetei.

-Hmmm... Tot vina mea e... Am uitat să îi spun că nici pe mochetă nu desenăm! De fapt, ar fi trebuit să îi spun copilului care sunt locurile unde putem desena...

Aşa că l-am luat pe micul artist Simba şi i-am spus calm:

-Da, e miiiinunaaaat garajul făcut de tine! Dar... am uitat să îţi spun că nu desenăm nici pe mochetă... Cu culorile desenăm numai pe hârtie – uite aici ai un teanc mare de hârtii... Iar cu creta(bună inspiraţie, căci micul artist taman primise o cutie de cretă!) desenăm ...

M-am uitat după un loc pe care să îl dedicăm cretei... Căci nu aveam şi tablă... Şi am ochit o uşă de lemn de la un dulap mai vechi(acela nu fusese înnoit din fericire)...

-Aici! Aici pe uşa asta poţi desena cu creta cât vrei! Nu în alte locuri! Da?!

-Da.