Ca cadou de Crăciun – o nebunie

Da, plec la Bucureşti. De data asta pentru că el a insistat.

He! Nici nu ştiu sigur cum îl cheamă, sau câţi ani are... Mi-a zis să mă duc la el şi îmi spune tot. Ba mai facem şi bloguri. Sub pătură.

Aşa că, mi-am făcut bagajul, m-am interesat de transport până la Bucureşti... Şi o fac! Mă voi urca în primul autocar, imediat după serviciu...

De unde atâta nebunie? Nu ştiu. Dar ştiu că cele mai frumoase roluri le joci atunci când rişti şi ieşi din cercul de confort şi obişnuinţă.

Aşa, şi?! Ce dacă nu ştiu numele lui?!

Ce, dacă îl ştiam se schimbau cumva lucrurile?! Nu cred...

Şi, ce dacă nu ştiu ce vârstă are?! Nici asta nu contează...

Am vorbit doar pe net şi la telefon. Şi da, m-a cam dibuit. Mi-a zis exact ce era nevoie de zis ca să mă facă să sar din plâns în râs în hohote. Are el pe undeva niste instrucţiuni despre cum funţionez. Căci prea le-a nimerit! Domnule!

Şi da, are perfectă dreptate: Simba pleacă de acasă de Crăciun.

Vichingul nu mai vrea să împartă cu mine cârnaţii... A zis că acum am cârnatul meu şi că pe ai lui îi ţine pentru altă femeie... De, are şi el dreptate...

Aşa că aş fi rămas singură în casă. Ba nu: cu tata şi două pisici. Dar tata pleacă şi el prin vizite, ca în fiecare an. Deci am fi fost doar eu, femeia trecută de 40 de ani, singură. Cu două pisici.

Sună deja a clişeu... Bleah!

Iar el a tot insistat. Ba chiar a trecut peste refuzurile mele, vehemente şi un pic urâcioase.

-Băi, tu ar trebui să mergi la spital... Dacă tu crezi că e bine să rămâi singură în casă acum, eşti varză. Clar! Îţi trebuie nişte antidepresive. Dar acuma de Sarbători nu cred că mai lucrează vreun medic de nebuni.

Da, are şi el dreptate...

Aşa că îmi fac ca cadou o nebunie de Crăciun: mă duc la Bucureşti să petrec sărbătorile cu un prieten pe care nici nu ştiu cum îl cheamă!

Fac bine?!

Da!