Izuca şi băiatul

Fata l-a recunoscut din prima clipă în care l-a văzut. Era el, fără doar şi poate. Chiar dacă, în momentele de interiorizare când, în singurătatea ei, închidea ochii şi îl întrezărea printre gene, el i se arăta altfel, fata nu avea nici cea mai mică îndoială acum: băiatul din faţa ei era cel aşteptat dintotdeauna.

Nu avea ochii căprui, ci căprui cu licări verzi.

Nu avea buzele subţiri şi serioase, ci subţiri şi într-un zâmbet continuu.

Nu era atât de înalt încât ea să îl privească cu capul dat pe spate orbită de soarele din spatele lui, ci atât de înalt încât ea să se cuibărească uşor şi firesc acolo, în curbura dintre omoplat şi gât.

Nu era tăcut şi gânditor, ci vorbăreţ şi atent la tot ce e în jur.

Da, era un pic diferit de ceea ce întrevăzuse ea. Era mai mult.

El deja sporovăia de câteva minute bune. Îi povestea despre drum, despre zbor, despre câte le văzuse până la ea. Uneori o privea cu coada ochiului şi îi zâmbea uşor întimidat de intensitatea cu care ea îl sorbea din ochi urmărindu-i fără nicio reţinere liniile corpului, ale mainilor, ale feţei.

Apoi fata a rămas cu privirea ţintă în ochii lui. Căci acolo era uşa către dincolo de orice aparenţă. A rămas uimită de uşurinţa cu care aceasta s-a deschis, lăsând-o să vadă, în toată căldura şi însoritul, iubirea pe care el o purta în interior. Căci el nu s-a sfiit să o lase pe fată să îi vadă sufletul. O iubea prea mult ca să mai poată face asta...

Pur şi simplu el se deschisese cu totul înaintea ei, invitând-o cu infinită tandreţe şi căldură să îi fie martor de suflet la trăirea lui.

-Ştii, de obicei nu fac asta... Lumea profită... Şi poate fi considerat semn de slăbiciune faptul că te laşi aşa, citit...

Fata doar tăcea. Încet şi-a aşezat palma în palma lui care aştepta întinsă către ea. Într-o atingere lungă a simţit cum palmele lor se potrivesc ca două holograme identice... Mână pe mână, sânge peste sânge...

A şoptit uşor:

-Dacă ai ştii de când te aştept...

Ca un fulg purtat de vânt capul ei s-a aşezat pe umărul lui. Uşor, abia simţit. Cu ochii închisi adânc spre interior simţea liniştea care o învăluia ca o vrajă... Era liniştea sufletească la care ştia că va ajunge atunci când îl va întâlni. Împăcare, iubire, căldură... Un zâmbet dulce i-a luminat faţa...

El privea uimit aceste schimbări. Nu îi venea să creadă că femeia aceea tristă, încrâncenată, obosită, care îi trecuse pragul, acum devenise...

-Arăţi ca o puştoiacă de 16 ani...

Ea a ridicat ochii plini de lumină către el. Zâmbea acum cu toată fiinţa. Începuse transformarea.

-Lângă tine simt că aş putea face orice... Nimic nu mă mai poate opri... Am nevoie de asta acum în viaţa mea. Am nevoie de tine lângă mine, ca să crezi în toate câte mi se năzare şi să mă încurajezi să ţin cărarea până la capăt. Am nevoie de tine ca să pot fi eu însămi, cea pe care o vezi tu. Am nevoie de tine ca să devin ceea ce sunt.

El doar a murmurat:

-Izuca, sunt aici numai pentru tine... Ci doar te ia şi fă tot ce vrei, eu langă tine îs mereu...