Oare chiar ai plecat?...

Tu nu mai ai curaj.

Poate că ţi l-ai irosit pe tot făcând pozne pe pereţii munţilor...

Şi ultima priză a fost cât să zbori un pic prin împărăţia mea.

Ai tras-o şi p-asta cu nesaţ, deşi eu îţi tot spuneam: “Nu! Lasă zborul! Împărăţia e întunecată acum! N-avem lumină aici!”

Nu m-ai ascultat... Şi bine ai făcut...

Numai că ai rămas fără prize... De curaj...

După o vreme am rămas doar eu în împărăţia mea care a fost o vreme luminată de felinarele tale. Tu ai zburat acolo unde ştii tu că e zborul tău. Locul nu ştiu dacă ţi-l mai găseşti.

Încet, cu fiecare clipă care a trecut în sunet de cuc cu ceas... Lumina pe care ai adus-o s-a retras... În interior... În solitudine...

Acum sunt un felinar cu ochii de lumină.

Dar... numai tu poţi vedea lumina aceea.

Eu m-am privit în oglinda din perete. Nu, nu sunt eu aceea. Oglinda mea, pe aia bună, ai luat-o cu tine... Oglinda în care, în sfârşit, mă recunoşteam şi eu...

Da, ai pus-o pe undeva prin geanta aia mare...

Mi-ai dat tirbuşonul ca să faci loc pentru ea... Ar fi trebuit să te distrag şi să fac schimbul la loc, aşa cum se cuvenea!

Hm... N-ar trebui să dea voie la aeroport să zbori cu oglinzile prin bagaje!

Nu mai ştiu să fiu.

Mă pieptăn. Da, o vreme nu îmi voi mai spăla părul... Căci l-ai spălat tu atât de bine...

Mă schimb de haine. Da, o vreme nu voi mai face nici duş... Căci mâinile tale m-au spălat deja pentru mult timp... Cu apă de lumină...

Mă uit pe fereastră. Piticii sar prin faţă. Acolo, în grădină. Mă cheamă afară, la joacă şi pozat... Da, o vreme nu voi mai ieşi cu ei... Căci amintirea babelor e bine lipită de tâmpla mea... Şi vreau să o păstrez...

Un vin roşu. Da, o vreme nu mai pot bea nici din el... Căci... el e simbolul cercelului pierdut sub masă la taclale...

Şi fără shut-uri, da?! Că apoi o să mă caţăr pe masa rotundă, goală, ca să rup mesajul meu în fâşii mici pe care le arunc în tine... Poate măcar una din ele ţi se va înfige în inimă şi vei găsi curajul să rămâi sau să mă iei cu tine...

Şi nici cu feonul nu mai umblu... Căci nici el nu te-a speriat, deşi îndelung te-am ameninţat...

-Cum, băi, tu nu ai plecat cu el?! Nu credeam că o să te mai văd pe aici!

-Păi nu... Că e frig în împărăţia lui şi se teme să nu îi îngheţ în braţe...

-Aha...

-Iar eu nu ştiu cum să îmi pun bocancii ca să intru neinvitată prin vieţile oamenilor şi să nu îmi fie frig...