Tot ce avem nevoie este iubire

Sculptura aceea neterminată e mereu lângă mine. Lemn alb, cu forme rotunde, curbe, feminine... Mâinile tale s-au plimbat pe el şi au lăsat acolo o parte din energia ta... Îmi apropii buzele de el şi o simt...

Te aşteptăm amandouă, eu şi femeia care se naşte în lemnul alb, să ne reiei lucrarea. Căci nu ne poţi lăsa aşa, neterminate... Pe niciuna!

Aseară m-ai mai liniştit... Cu vorbe calde... Eu eram asemeni unui pui mic, părăsit... Căci, uneori, tu, prea atent la ceea ce simţi şi trăieşti, uiţi să îmi dai semne...

Da, ştiu că ce am văzut în ochii tăi este iubirea. Iubirea aceea eternă, dincolo de spaţiu şi timp. Dar... eu, aici, în castelul meu însingurat de la malul mării, uneori mai rătăcesc pe culoarele înfrigurate... Atunci am nevoie de zâmbetul tău ca de o făclie în subtreran ca să te regăsesc, ca să mă regăsesc...

M-am trezit învăluită în iubire. Se pare că te-ai ţinut de vorba spusă de cu seară şi nu mi-ai dat drumul din braţe toată noaptea... Eram plină de zâmbetul tău... Eu, norocoasă prinţesă, răsfăţată de tine...

Da, tu eşti cavalerul meu cu ochi de lumină!

Asemeni unui Don Quijote, ai pornit lupta cu morile de vânt, iar eu Dulcineea ta, te încurajez să duci totul până la capăt, căci cale de întors nu mai există, dragul meu...

Când descoperi o aşa comoară, comoara vieţii tale... faci totul ca să o protejezi, să o iei cu tine, să o laşi să îţi schimbe destinul, împlinirea, nemurirea...

Atunci cand îţi iese în cale, iubirea... Nu o poţi lăsa în urmă... Ar fi păcatul suprem...

Îmi spui că sunt idealistă şi că realitatea e departe de ceea ce îmi imaginez eu... Dar eu vreau să trăiesc în realitatea asta a mea... Iar acum, că te-am găsit, partener divin şi suflet pereche, nu mai am cum să dau înapoi. Toată viaţa mea, până la tine, a fost o continuă îngemănare între ceea ce port în interior, idealismul şi iubirea, şi ceea ce cucoana viaţă catadicsea să îmi ofere, uneori în mare ironie.

Toate câte au venit le-am luat între palme şi le-am căutat frumuseţea până am găsit-o...

Cum aş putea, tocmai la tine, iubitul meu, să schimb alchimia asta?!

Dimpotrivă! De-acum toate vor curge firesc şi se vor îngemăna până la contopire cu tot ce port în interior... Se vor aşeza, una câte una, pe făgaşul lor, deschizând drumul drept către o viaţă plină de armonie şi lumină.

E de ajuns să fii lângă mine ca să simt că drumul acesta către cer se deschide.

Căci tot ce avem nevoie este iubire, iar acum ea este.