Să ştii că
nu mi-a fost uşor.
Erau pe
buzele mele, ardeau să fie rostite, mă înecam cu ele.
Dar, o
vreme, doar le-am înghiţit. Pe amândouă. Căci sunt doar două cuvinte.
M-am temut
să le dau liber să zboare, căci nu mai zburaseră de mult...
Şi nu
vroiam să cadă, păsări cu aripile retezate, în pământ.
Apoi a fost
acel moment în care sufletele noastre s-au conectat într-o adâncă îmbrăţişare.
Acel moment în care am devenit unul şi acelaşi. Un om complet cu o singură
inimă mare.
Şi ele au
prins momentul şi şi-au luat zborul de pe buzele mele... S-au înălţat firesc,
fără nicio ezitare, de parcă zburaseră aşa dintotdeauna...
Mi-a plăcut
se le urmăresc cum se înalţă... Cum ne dau ocol şi ne învăluie în căldură... Şi
cum se întorc, înapoi la mine, roi de fluturi curcubeu!
Acum ştiu
zborul. Odată ce le simt pe buze le las libere. Le simţi?! Toate stiu un singur
drum – acela către tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu