Cum explici evidentul?

Da, ştiu... Când am acceptat să lucrez într-o echipă numai de băieţi, mi-am asumat şi nişte riscuri... Dar! Unele lucruri ţin de bun simţ, sunt evidente şi nu necesită explicaţii sau solicitări suplimentare! Sau aşa credeam…

Mă refer aici la necesitatea de a lucra într-un spaţiu curat, aerisit, plăcut, într-o atmosferă colegială, bazată pe înţelegere şi respect reciproc.

 ..................................

Acuma, ştiţi  şi voi cum sunt băieţii: se lasă duşi de val şi … devin mai slobozi la gură…

Într-o bună zi, mi-am luat, totuşi, curajul în dinţi şi am atras atenţia asupra limbajului.

Menţionez că vorbeam cu un om cu studii superioare şi că ceilalţi, oamenii de pe şantier şi fără studii superioare(pasageri prin birou), se trăgeau singuri de atenţie când intrau, căci, îşi dădeau coate unul altuia:

- Gata, băi, vezi cum vorbeşti că e o doamnă pe aici!

Deci, vorbeam cu cel cu studii superioare. Mai în glumă, mai în serios, şi cu mult curaj:

-Băăăăi, te rrrog să vorrrbeşti frumos, că e şi o doamnă pe aici…

Răspunsul a venit scurt, serios şi fără drept de apel:

-Am mai încercat asta şi m-am prostit! Dacă vorbesc frumos, nu am randament la muncă!

Aşa că am renunţat la… o astfel de pretenţie care ducea la scăderea productivităţii.

E clar! Între acel cu vânt cu “p” şi foaia de calcul tabelar, există o legătură mistică şi creatoare, invizibilă pentru ochiul meu neavizat.

  ..................................

Apoi am aflat apoi că unii oameni sunt capabili să cronometreze timpul alocat udării unei plante, sau măturatului… Şi că pot invoca, între 2 râgâieli epice şi câteva alte 3 înjurături magice, ca fiind neplăcut şi nepotrivit sunetul apei care curge în găleată pentru a spăla pe jos… Şi că toate astea duc, din nou, la scăderea randamentului muncii în birou…

Drept urmare mi-am mutat plantele acasă şi mi-am propus să ignor mizeria din birou...

Orice ca să creştem randamentul, nu?!

Problema e că… spaţiul a devenit repede greu de respirat… Tensionat, neplăcut, toxic…

Şi că, îndată, mizeria ne va scoate afară din birou, atât pe uşi cât şi pe geamuri.

De WC nici nu mai pomenesc…

Nu degeaba se zice că omul sfinţeşte locul…

Acuma… Sunt sincer nedumerită…

Căci am descoperit că, dacă pentru mine, curăţenia, aerul curat, o plantă, un limbaj decent şi o atmosferă amiabilă sunt necesităţi evidente(pe care, în lipsă de femeie de serviciu sau alte resurse, am acceptat să le întreprind chiar eu, fără să solicit nimic în plus), pentru alţii, sunt adevărate piedici în buna desfăşurare a muncii la calculator din acel birou ataşat unui şantier…

 ..................................

Azi, la colţ de stradă, în ploaia mocănească de 2 mai, i-am expus vichingului dilema mea.

Iar el, martorul din umbră la toate câte le descopăr eu pe aici, mi-a răspuns scurt:

-Izauro, la birou nu faci aşa ceva! Nu aduci tu flori de acasă şi nici nu dai cu mătura sau cu mopul! Acolo munceşti, că daia eşti plătită!

Ca întotdeauna, îl ascultam numai ochi şi urechi, căci el e mai pregătit decât mine pentru astfel de chestii… barbare. Am îngânat:

-Dar…

-Niciun dar!

-…Ba da… e un dar… Căci locul acela era… împuţit, pur şi simplu… Când am intrat acolo prima dată, mi-a mutat nasul din loc… Vreo două săptămâni, de câte două ori pe zi şi cu mult detergent, am spălat pe jos… Am adus odorizante de cameră… Am… făcut tot ce mi-a trecut prin cap ca să îl… curăţ… Căci…

-Păi explică-le asta!

-… Cum să explic ceva evident?!... Cum să explic că vasul de WC e pişat şi necesită curăţenie?!...

-Aşa! Pur şi simplu!

-… Dar e evident…

-Nu şi pentru alţii, după cum ai avut ocazia să te convingi singură! Vezi, dacă eşti fraieră, acum suferi!

-… Eeee, lasă, că am şi de învăţat de aici…

-Eu ţi-am zis din start: toţi bărbaţii sunt porci! Nu vii tu cu mărgăritare în cocina lor, că o să se cace pe ele!

-Da, măi, ai dreptate… Dar nu sunt toţi aşa!

-E nuuuuuu?! Ce ţi-a trebuit ţie să te crezi prietena lor?! Chiar crezi că te poţi împrieteni cu un porc?! Chiar crezi că oamenii buni sunt aşa, la fiecare colţ de stradă?! Toţi sunt nişte nemernici şi atâta aşteaptă: să te întorci cu spatele ca să îţi infigă cuţitul cât mai adânc!

-… Hai, măi, că nu sunt toţi aşa… Mai sunt şi din cei buni!

-Asta s-o crezi tu!

-… Totuşi, chiar trebuie să explic evidentul?...

-Da!

-… Mai bine las lucrurile aşa… Şi plec. Nu ai cum să îi explici unui om ceva ce e evident… Dacă nu a înţeles de la început, e clar – nu vrea, sau nu poate să înţeleagă acel lucru… Şi atunci, îţi pierzi vremea cu el… Lasă, că o să îmi găsesc altceva de lucru şi plec de acolo, cu floarea mea cu tot…

-Băăăăi! Nuuu! De ce să pleci?! N-ai greşit cu nimic! Ai…. curăţat un loc toxic în care nu puteai lucra, ţi-ai făcut treaba la timp… Ce drac’?!

-Lasă, poate că am stat prea mult acolo… Şi e  timpul să detoxific şi alte locuri…

-Da, sigur, că oi fii tu bunul Samaritean!... Ar trebui să rămâi şi să îţi spui punctul de vedere…

Şi totuşi, cum poţi explica evidentul banal şi de bun simţ cuiva care nu l-a văzut de prima dată?...