Viaţa este un joc. Pe care îl reluăm în fiecare dimineaţă,
când deschidem ochii. De acolo de unde credem că l-am lăsat de cu o viaţă
înainte.
Tot ce avem nevoie ne este la îndemână. Chiar şi capacitatea
de a schimba setările şi a reconfigura caracterul pe care îl jucăm. Sau cu care jucăm…
Deci, te trezeşti, încarci local jocul, te conectezi pe
server, îţi alegi planşa, oraşul, familia, caracterul.
Porneşti, de fiecare dată, de la zero. Pe măsură ce joci, şi
în funcţie de caracterul selectat, dezvolţi anumite skill-uri, aptitudini,
meşteşuguri.
Te poţi înzestra pe tot parcursul jocului cu item-uri noi, fantastice.
Uneori, în lupte, le poţi pierde, dar poţi lua de la alţii altele. Fie că le
furi, fie că le cumperi. Fie că le găseşti prin decor.
Dar, repet, totul e bine gândit şi funcţionează conform
setărilor iniţiale. Căci nu poţi pune magia pe orice elf!
De obicei interacţionezi cu alţi jucători, dar tu nu vezi
decât caracterul pe care l-au ales ei în acel moment. Te înrolezi in diverse
bătălii(party-uri), creezi strategii, făureşti diverse chestii utile, arunci
spell-uri şi harm-ezi în dreapta şi în stânga.
Uneori uiţi că totul e doar o
interfaţă. Adică intri prea mult în pielea personajului. Ajungi să te crezi
mag, sau elf. Sau pirat. Şi uiţi să te mai deconectezi de la joc… Rămâi captiv
în decor ca o gâză în insectar.
Totul e să stai dincolo de caracter. Să nu devii una cu el.
Să nu te identifici. Căci tu nu eşti acel caracter… Acela eşti doar în joc…
Tu… eşti acela care a iniţiat jocul, care a făcut
instalările şi configurările… Tu eşti cel care poate schimba oricând setările
şi caracterul şi planşa si regulile… Tu ai creat jocul şi tot tu îl poţi
modifica, upgrada, reinventa… Oricând şi oricum!
De ce acest joc?
Pentru că divinitatea nu se poate recunoaşte decât astfel…
Întâi încearcă şi testează tot ceea ce nu este. Iar când
redevine ceea ce este, se recunoaşte. Adică trăieşte acea senzaţie de linişte,
căldură, pace. Acea senzaţie de familial, acasă, împăcare, iubire…
Exact ca un peşte care
nu poate conştientiza şi cunoaşte apa decât atunci când se întoarce în ea după o
perioadă de zbătut pe uscat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu