În flux

Azi nu e nimic de povestit.

Azi doar se trăieşte…

Inima e la încărcat… E conectată direct la univers…

Soarele, aparent, se odihneşte, ascuns după nori. Dar e acolo.

Luna, şi ea veghează, staţie nevăzută…

O parte mica din mine, Calea Lactee…

Calea Lactee, o parte mica din mine…

În astfel de momente, când timpul se opreşte… Devii cunoaştere… Fluid, te scurgi în exterior… Şi exteriorul se scurge în tine…

Un flux continuu… Un torr… Iar inima ta devine centrul universului… Centru torului…

Atunci nu poţi decat să te opreşti din poveşti şi să devii ceea ce eşti – alchimist cocreator… Un mic dumnezeu cu 10 degete la mâini… Cu 10 pene în loc de degete… Cu aripi în loc de mâini… O torţă aurie…

Tăcerea te cuprinde… Liniştea te inundă… Duioşia… Dragul… Iubirea caldă…

Dorinţele nu mai există, căci, în clipa asta, primesti TOTUL.

Eu, omul, m-am oprit o clipă din poveste… ca să trăiesc binecuvântarea clipei prezente…

Cu fiecare astfel de clipă, mai urc un pic pe scara luminii…

Chiar dacă revin, apoi, la iesirea din flux, la viaţa cotidiană. La povestea zilei. La Simba, la el, la mine, la un pic de ego… Uneori chiar intru în reflux...

Înălţarea se face clipă cu clipă, acum cu acum, pas cu pas…

Cu siguranţă, dacă s-ar face brusc… m-aş arde…

Probabil că alchimia, încă, nu a transformat tot plumbul în aur. Iar universul ştie cel mai bine când va fi momentul acela în care voi muri ştiind că moartea nu există…

Şi mă voi întoarce, energie pură, acasă…

E un pic trist, să stiu că undeva această călătorie se va termina… Asa că mă cobor înapoi, în corpul de carne şi emoţii ca să mă bucur de joc… 

Căci ştiu că e o binecuvântare faptul că sunt aici, şi sunt aici ca să mă joc frumos…