Proză de vindecare

Am experimentat ceva nou…

Cum e să fii călcat în picioare de un om de la care nu te aşteptai…

Sunt tristă.

Am mutat florile de pe veranda de la serviciu. Le-am adus acasă. Toată feeria de acolo este acum pe balconul meu.

Balconul a devenit un colţ de rai.

Veranda de la serviciu arată acum … exact aşa cum mă simt şi eu…

Ştiu că am cerut chiar eu această experienţă ca să învăţ să gestionez stările conflictuale. Ca să exersez cum să rămân martor distant, centrat pe interior, din prima şi până în ultima clipă, în mijlocul unei furtuni.

Mă simt amorţită, înnegurată. Sunt acolo nişte răni deschise. Pe care le privesc, le accept, le las să se vindece.

Vreau să mă reîntorc la starea mea firească… Să îmi regăsesc lumina interioară. Liniştea aceea celestă. Fericirea de a trăi clipa.

Am rămas un pic blocată în poveste. În amintirea momentului neplăcut. În dezamăgirea pe care am tot reevocat-o căutându-i sensurile ascunse.

Mă simt acum ca un caracter de joc rămas blocat în decor. Într-un bug de software.

Am avut ocazia să realizez că lucrurile cu vibraţie grosieră mă dezarmează. Căci asta s-a întâmplat – am lăsat garda jos şi le-am permis să mă invadeze…

M-au luat pe nepregătite, căci veneau din partea unui om în care aveam încredere. Cu care credeam că pot comunica. Onest, ca de la suflet la suflet.

A fost acolo şi mult orgoliu masculin. Dar asta e povestea lui…

Îmi pare rău că te-am atras în experienţa asta.

Te rog să mă ierţi pentru asta.

Îţi mulţumesc pentru această experienţă. 

Te iubesc.