Frustrarea e mai rea ca prostia

Frustrarea e ca o  pânză grea care se aşează pe inima omului.

Prostia e cea care vine peste minte, de aceea nu e aşa gravă.

Căci omul se poate lipsi de minte, dar de inimă ba!

Cu mintea organizează lucrurile, le pune pe făgaş, le încadrează în teorii, spaţiu şi timp. Face ceea ce poate face şi un computer. Fără viaţă sau inimă. Computerul chiar o face chiar mai bine decât el!

Dar, deciziile importante, cu inima se iau!

Planurile importante, cu inima se fac. 

Simţirile menite să schimbe plumbul în aur, în inimă se nasc! 

Hotărârile pe viaţă şi fără tăgadă, din inimă se revarsă. 

Puterea de a muta munţii din loc, atunci când copilul tău e în pericol, din inimă vine!

Căci inima e centru universului. E legătura subtilă dintre om şi forţa divină.

Omul centrat în inimă devine alchimist şi nici nu mai are nevoie de minte. El e în adevăr şi iubire tot timpul! Devine iubire şi adevăr…

Cu omul prost, dar cu inima curată, te poţi înţelege tare frumos. Căci el e deschis spre a soluţiona problemele şi nu transformă acţiunile sale într-o ocazie de a dovedi ceva. Căci nu are nevoie să dovedească nimic nimănui, pentru că e liniştit, împăcat, fericit. Îi place aşa cum e, ştie ce si cât poate, are încredere în el însuşi, exact aşa cum e.

Cu omul deştept, dar cu inima frustrată – mumu! S-a terminat cu înţelegerea!

Orice i-ai spune, el vede totul prin filtru frustrărilor sale. E departe de a fi obiectiv, deschis spre înţelegere şi rezolvarea problemelor. E prins în păienjenişul egoului său roşu, în dorinţa crâncenă de a câştiga orice, oricum! Cu orice preţ! E în stare să îşi taie şi craca de sub picioare, dar nu va renunţa! Pentru că el trebuie să dovedească celor din jur ceea ce el însuşi nu mai crede despre sine. Că are deptate, că e pe drumnul bun. Inima îi spune că se înşeală, că de aia e aşa nefericit – a greşit calea – dar el nu! O va ţine una şi bună că pe acolo trebuie să meargă, să dovedească, să arate lumii. Ceva!

Omul deştept şi cu inima curată, când e rost de scandal, se retrage pe margine întrebându-se zen:

-Acu’ ce doresc să am? Dreptate sau linişte? Linişte, desigur!

Omul prost şi frustrat?!… O doamne! Combinaţia minunată să o pui în calul Troian şi să o trimiţi cadou. Cuiva. Bunăoară şefului sau mamei soacre, care se plictisesc şi caută noduri în papură. Aşa, ca să le dai de lucru e vreme şi să îi ţii ocupaţi cu altele.