ReCunoaşterea

Magul văzuse în globul de cristal o frântură de eternitate.

Fusese o scurtă întâlnire între el şi creator. Un mic popas între două vieţi.

Cunoaşterea începuse să lucreze puternic în el. Şi percepţiile i se schimbau.

Simţurile lui, aceleaşi, îi aduceau noi informaţii. Şi puterile creşteau exponenţial cu fiecare clipă.

Ochii înţelegeau altfel lumina. Toate în jur deveniseră strălucitoare. Luminau din interior.

Auzul… îi aducea sunete noi. Auzea acum pământul care se mişca. Firul de iarbă care creştea… Arborii care trosneau… Inimile care băteau…

Miresme noi. Mirosul pământului… Mirosul fricii… Mirosul iubirii…

Pe pielea lui simţea acum adierea proaspătă a vântului, creşterea părului, furnicăturile din cerştetul capului…

O vreme nu s-a mişcat, copleşit fiind de toate aceste noi senzaţii.

Iubirea şi recunoştinţa creşteau în el cu fiecare clipă în care se deprindea cu acest dar.

-Acum ştiu că peste tot sunt tot eu în alte încarnări. Că în universul acesta suntem doar doi: eu şi creatorul… Tatăl meu… Fiecare om e o altă încarnare de-a mea. Eu sunt şi femeia de la poalele muntelui, dar şi copilul ei… Cu fiecare nouă încarnare eu mai învăţ ceva… Şi toate ca să ajung asemeni tatălui.. Apoi îi voi regăsi pe toţi ceilalţi asemeni lui…

Magul a coborât din turnul său. Mergea acum pe uliţele satului de la poalele muntelui.

Se oprea cu interes la fiecare pas, privind oamenii care îi ieşeau în cale.

-O, doamne, iatămă-s din nou… Eu sunt şi copilul acela care se joacă în praf… Şi femeia care ţipă la el… Şi moşul beţiv al satului… tot eu sunt! Şi bărbatul care acum îşi bate soţia… Şi femeia care acum naşte… Şi pruncul care acum suge…

-Şi tot ceea ce ei ştiu a face, ştiu şi eu… Şi, dacă mama aceea a putut muta muntele din loc ca să-şi salveze fiul, şi eu pot face asta…

-Tot eu sunt şi virtuosul la vioară… Doamne cât de frumos cântă!

-Oh, şi tot eu sunt şi tâlharul de la colţ de stradă.

Cu fiecare nouă recunoaştere, compasiunea şi iubirea creşteau în inima lui. Atat de curat cum nici nu credea că e posibil…

Căci nu mai putea să judece pe nimeni…

Ştia că fiecare om era exact ceea ce trebuia să fie în clipa aceea. Primea exact ceea ce avea nevoie. Bucurie, tristeţe, suferinţă…

-Şi eu care doream să intervin în vieţile lor… În vieţile mele… Fără să îmi las putinţa de a trăi experienţa aceea… Ca şi cum m-aş fi ciuntit… Cu fiecare nouă încarnare am mai crescut puţin… Fiecare om de aici şi din trecut au dus la cunoaşterea de acum… Măreţia şi graţia creatorului meu pe care l-am putut întâlni… Şi care numai cu inima se poate simţi…

-Am fost şi hoţ şi criminal… Am fost viching si prinţesă… Am fost rege şi cerşetor… Şi sunt în orice clipă oricare din aceştia… Şi mag… Şi fiul creatorului…

O minge s-a oprit la picioarele lui şi un copil râzând i-a strigat:

-Nenea, te joci cu noi? Ne mai trebuie un om ca să fie cercul mai mare!

Magul a zâmbit, căci ştia că era un mesaj trimis de creator, şi a răspuns:

-Sigur! Hai să ne jucăm!